Peste 100 tineri voluntari de la „Masa Bucuriei” au fost premiați de Diaconia

  • 23 Mai 2023 08:26
Peste 100 tineri voluntari de la „Masa Bucuriei” au fost premiați de Diaconia

Sâmbătă, 20 mai, Diaconia a organizat Evenimentul special de celebrare a implicării voluntarilor în campania „Masa Bucuriei”.

Peste 100 tineri s-au reunit pentru a socializa, a se cunoaște și a împărtăși experiența colectei naționale de alimente, organizată pe 8 aprilie. La finalul evenimentului, voluntarii au primit diplomele pentru implicare.

Acest eveniment e un prilej de a încuraja fiecare efort și de a da exemple frumoase și de impact tuturor noilor generații de tineri.

Vreau să-i mulțumesc fiecărui lider și echipei sale pentru ceea ce a reușit să adune în ziua colectei. O parte din produsele colectate, aproximativ 1200 de pachete au ajuns în sate și la omenii pentru care este organizată această campanie, restul sunt stocate și vor suplini Cantinele Sociale  întregul anul.

Vă așteptăm cu mare bucurie și la alte activități pe care le putem face împreună”, Belei Igor, Director Executiv, Misiunea Socială „Diaconia”.

„Împreună muncim, împreună sărbătorim. Azi fără veste galbene, dar la fel de energici și motivați să-și continuie activitatea de voluntariat în cât mai multe proiecte.

Ne inspiră prin curajul și îndrăzneala de care dau dovadă. Ei sunt sinceri și autentici. Sunt cei cu ajutorul cărora reușim să realizăm lucruri mărețe, demne de laudă. Sunt voluntarii Diaconiei”, Daniela Groza, Coordonatoare Departament Voluntari, Misiunea Socială „Diaconia”.

Am decis să particip la Campania de Paști „Masa Bucuriei”, pentru că este o experiență deosebită,  mai ales atunci când știi că e și o faptă bună, totodată mi-am dezvoltat abilitatea de a fi un comunicator persuasiv și un șef de echipă responsabil. A fost și foarte distractiv pe lângă altele, deci e o amintire frumoasă și sper că o să particip și anul viitor”, Diana Gnatiuc, studentă.

Campania „Masa Bucuriei” este evenimentul prin care mobilizăm oamenii pentru a dona câte puțin din ceea ce au și pentru ce mai nevoiași ca ei. Fiecare acțiune pe care o întreprindem spre binele comunității noastre este spre binele nostru. Voluntariatul ne fortifică, ne clădește și ne întărește caracterul. „Masa bucuriei” este o bucurie pentru sărmani și o muncă neremunerată, dar  cu adevărat nobilă pentru miile de Voluntari care se mobilizează în această campanie.”, Gabriela Ștefîrță, elevă.

Amintim că „Masa Bucurie” este cea mai longevivă campanie de solidaritate socială. În acest an, grație implicării voluntarilor și donatorilor au fost colectate 39 de tone de alimente în sprijinul oamenilor nevoiași, se arată în comunicatul remis de către Misiunea Socială „Diaconia”.

Acestea sunt distribuite pe parcursul întregului an sub formă de pachete alimentare și prânzuri calde în cantinele sociale.

Campania a fost realizată cu sprijinul Uniunii Europene în cadrul proiectului „Parteneriate pentru servicii de cantina social inclusive și durabile”, cofinanțat și implementat de I.P. ,,Keystone Moldova’’, A.O. ,,Concordia. Proiecte Sociale’’ și I.R.M.S. ,,Diaconia’’

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
0,52
Cer fragmentat
Umiditate:40 %
Vint:5,14 m/s
Sat
-3
Sun
-3
Mon
-0
Tue
0
Wed
1

Ultimele știri

Deputatul Oazu Nantoi: Cea mai gravă problemă a lumii democratice actuale este că noua administrație de la Washington a pierdut capacitatea de a desluși răul de bine

Deputatul Oazu Nantoi: Cea mai gravă problemă a lumii democratice actuale este că noua administrație de la Washington a pierdut capacitatea de a desluși răul de bine

Oficial al Ministerului Agriculturii: Lipsa de umiditate și eventualele înghețuri târzii de primăvară pot prezenta riscuri pentru culturile de toamnă

Oficial al Ministerului Agriculturii: Lipsa de umiditate și eventualele înghețuri târzii de primăvară pot prezenta riscuri pentru culturile de toamnă

Deputatul Lilian Carp îl acuză pe Alexandr Stoianoglo că ar fi grațiat ilegal 5 persoane implicate în trafic de droguri, când se afla la conducerea Procuraturii Generale

Deputatul Lilian Carp îl acuză pe Alexandr Stoianoglo că ar fi grațiat ilegal 5 persoane implicate în trafic de droguri, când se afla la conducerea Procuraturii Generale

LIVE | Conferință de presă susținută de Președintele Parlamentului Igor Grosu și eurodeputatul Siegfried Mureșan

LIVE | Conferință de presă susținută de Președintele Parlamentului Igor Grosu și eurodeputatul Siegfried Mureșan

Procuratura Anticorupție susține că Marina Tauber a părăsit R. Moldova pe 7 ianuarie și nu a mai revenit. „Judecătorii au respins măsurile preventive cerute de procurori”

Procuratura Anticorupție susține că Marina Tauber a părăsit R. Moldova pe 7 ianuarie și nu a mai revenit. „Judecătorii au respins măsurile preventive cerute de procurori”

Cum să îți monetizezi prezența online? Participă la TrendX și învață de la cei mai buni din industrie, într-un eveniment la care Radio Chișinău este partener media

Cum să îți monetizezi prezența online? Participă la TrendX și învață de la cei mai buni din industrie, într-un eveniment la care Radio Chișinău este partener media

DIALOG EUROPEAN | Ambasadorul Republicii Moldova în Israel, Alex Roitman: „Oficialii israelieni recunosc importanța geostrategică și geopolitică a țării noastre în Europa” (VIDEO)

DIALOG EUROPEAN | Ambasadorul Republicii Moldova în Israel, Alex Roitman: „Oficialii israelieni recunosc importanța geostrategică și geopolitică a țării noastre în Europa” (VIDEO)

Autoritățile din România au emis autorizația de mediu pentru proiectul de construcție a podului peste Prut, la punctul de trecere Leușeni - Albița

Autoritățile din România au emis autorizația de mediu pentru proiectul de construcție a podului peste Prut, la punctul de trecere Leușeni - Albița

Premierul polonez Donald Tusk propune un plan în trei puncte pentru consolidarea Ucrainei și securitatea Europei

Premierul polonez Donald Tusk propune un plan în trei puncte pentru consolidarea Ucrainei și securitatea Europei

Secretarul CSS Stanislav Secrieru, vizită la București. Senatorul Titus Corlățean: „România rămâne puternic angajată în susținerea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova”

Secretarul CSS Stanislav Secrieru, vizită la București. Senatorul Titus Corlățean: „România rămâne puternic angajată în susținerea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova”

Arhivă Radio Chișinău