Persoanele cu dizabilități ale aparatului locomotor vor beneficia de facilități vamale și fiscale la importul mijloacelor de transport
-
02 Noiembrie 2023 13:31
Conform prevederilor cadrului legal în vigoare persoanele cu dizabilități ale aparatului locomotor pot introduce în țară și plasa în regim vamal de import cu facilități fiscale și vamale, o dată la 5 ani, un mijloc de transport clasificat la poziția tarifară 8703, cu capacitatea cilindrică a motorului de până la 2500 cm3 inclusiv, reutilat în mod corespunzător. De menționat, că aplicarea facilităților este pentru mijloacele de transport importate și livrate pentru transportarea persoanelor cu dizabilități ale aparatului locomotor, transmite Serviciul Vamal.
Astfel, mijloacele de transport reutilate în modul corespunzător urmează să fie utilate cu agregate necesare și cu mecanisme speciale pentru adaptarea acestora corespunzător necesităților persoanelor cu dizabilități locomotorii – în acest caz, persoana cu dizabilități locomotorii este conducătorul mijlocului de transport cu destinație specială; sau să construite/adaptate special pentru transportarea persoanelor cu dizabilități locomotorii (rampă, elemente de fixare, loc pentru fixarea scaunului cu rotile etc.) – în acest caz persoana cu dizabilități locomotorii este pasager.
În cazul importului mijlocului de transport, pentru a beneficia de facilitățile vamale și fiscale, persoana cu dizabilități locomotorii sau reprezentantul acesteia urmează să prezente organului vamal, următoarele documente:
- pașaportul tehnic în original și copia de pe acesta;
- actul de donație în original și copia de pe acesta, care conține informații privind donatorul, beneficiarul, valoarea mijlocului de transport și scopul – pentru utilizarea mijlocului de transport de către persoanele cu dizabilități ale aparatului locomotor sau pentru transportarea persoanelor cu dizabilități ale aparatului locomotor, în cazul în care mijlocul de transport este acordat cu titlu gratuit (donație);
- actul de identitate al beneficiarului în original și copia de pe acesta;
- certificatul de reutilare eliberat de stațiile/centrele tehnice autorizate în acest domeniu, care nu se află în Republica Moldova (tradus în limba română);
- contractul de vânzare-cumpărare sau invoice-ul sau alt document comercial;
- certificatul privind solicitarea beneficiarului de a renunța la compensații în schimbul facilităților fiscale și vamale, eliberat de structura teritorială de asistență socială de la locul de trai;
- procura în original și copia de pe actul de identitate al reprezentantului – în cazul în care tranzacția se efectuează prin intermediul reprezentantului.
Conform procedurii legale, la momentul vămuirii, persoana cu dizabilități ale aparatului locomotor completează declarația pe propria răspundere, prin care se obligă să nu comercializeze, transmită în arendă, locațiune, uzufruct, leasing operațional sau financiar mijlocul de transport importat până la expirarea termenului de 5 ani de la data beneficierii de scutirea respectivă.
În cazul în care aceste prevederi nu se respectă, se calculează și se achită taxa pentru proceduri vamale și acciza, în funcție de capacitatea cilindrică a motorului și termenul de exploatare a mijlocului de transport.