Permisele de conducere emise în Republica Moldova și Irlanda vor fi recunoscute reciproc, fără susținerea examenelor suplimentare
-
02 Iulie 18:06
Cetățenii Republicii Moldova și cei ai Irlandei vor putea beneficia de posibilitatea de a-și preschimba permisele de conducere, fără a susține examene suplimentare. Guvernul de la Chișinău a aprobat inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului dintre Ministerul Afacerilor Interne și Departamentul Transporturilor din Irlanda și Autoritatea pentru Siguranța Rutieră din Irlanda privind preschimbarea permiselor.
Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a declarat că prevederile Acordului se vor aplica tuturor titularilor de permise de conducere care dețin reședință permanentă pe teritoriul unuia dintre cele două state și va contribui la preschimbarea permiselor de conducere rapid și simplificat, fără examene suplimentare.
„Inițiativa va facilita mobilitatea cetățenilor și va asigura un cadru juridic clar și eficient pentru recunoașterea și preschimbarea permiselor de conducere”, a subliniat Daniella Misail-Nichitin.
Republica Moldova are semnate acorduri care se referă la recunoașterea permiselor de conducere cu Israel, Turcia, Albania, Spania, Lituania și Grecia.
Un document similar a fost semnat și cu Franța, care urmează să intre în vigoare.
Totodată, o declarație comună de intenție privind transcrierea permiselor de conducere a fost semnată cu Germania. Aceasta presupune că permisele de conducere pot fi preschimbate în urma susținerii examenului practic.

