Perioada de izolare la domiciliu a prevenit 3 milioane de decese în Europa, susține un studiu

  • 08 Iunie 2020 17:34
Perioada de izolare la domiciliu a prevenit 3 milioane de decese în Europa, susține un studiu

Restricțiile instituite pe scară largă care au inclus închiderea magazinelor și a școlilor au redus nivelurile de transmitere a COVID-19 în Europa suficient de mult pentru a ține sub control îmbolnăvirile evitându-se peste trei milioane de decese, au precizat luni cercetătorii, potrivit Reuters, preluat de Agerpres.

În cadrul unui studiu bazat pe metoda modelării referitor la impactul măsurilor de izolare în 11 state, cercetători de la Imperial College London au spus că restricțiile draconice impuse, mare parte, în luna martie, au avut un ''efect substanțial'' și au contribuit la scăderea ratei de reproducere a infecției sub valoarea unu până la începutul lunii mai.

Rata de reproducere sau valoarea ''R'' măsoară numărul mediu de persoane care va contracta boala de la o persoană infectată. Un ''R'' cu o valoare mai mare de unu duce la o creștere exponențială a numărului infectărilor.

Echipa de cercetători a estimat că până la începutul lui mai, un număr cuprins între 12 și 15 milioane de persoane din 11 țări - Austria, Belgia, Marea Britanie, Danemarca, Franța, Germania, Italia, Norvegia, Spania, Suedia și Elveția - au fost infectate cu COVID-19.

Comparând numărul deceselor înregistrate cu cel al deceselor prognozate prin metoda folosită în cadrul studiului în lipsa introducerii măsurilor de izolare, cercetătorii au ajuns la concluzia că au fost prevenite circa 3,1 milioane de decese.

''Măsurarea eficacității acestor intervenții este importantă, având în vedere impactul lor economic și social și ar putea indica o cale de urmat de care este nevoie pentru a menține controlul'', au precizat cercetătorii într-un rezumat al descoperirilor.

Un al doilea studiu realizat de cercetători din Statele Unite, publicat alături de cel al Imperial College London în revista Nature, a estimat că strategiile împotriva transmiterii noului coronavirus implementate în China, Coreea de Sud, Italia, Iran, Franța și Statele Unite au prevenit sau au întârziat apariția a circa 530 de milioane de cazuri de COVID-19.

Concentrând analiza pe aceste șase state, echipa de cercetători din Satele Unite a comparat nivelurile de creștere a infecției înainte și după implementarea a peste 1.700 de strategii locale, regionale și naționale care aveau drept scop încetinirea sau oprirea transmiterii COVID-19, afecțiunea provocată de SARS-CoV-2.

Cercetătorii au descoperit că în lipsa instituirii unor politicilor împotriva COVID-19, ratele inițiale de transmitere ale SARS-CoV-2 au înregistrat o creștere zilnică de 68% în Iran și o creștere medie de 38% în celelalte cinci țări.

Folosind modelarea econometrică, o metodă folosită de obicei în politicile economice, autorii studiului au ajuns la concluzia că izolarea la domiciliu a încetinit rata de transmitere a infecției cu ''efecte benefice de sănătate măsurabile în cele mai multe dintre cazuri''.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
9,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău