Perioada de executare a Programului Operațional Comun România – R.Moldova 2014 – 2020 ar putea fi extinsă

  • 23 Martie 2022 12:42
Perioada de executare a Programului Operațional Comun România – R.Moldova 2014 – 2020 ar putea fi extinsă

Termenul de implementare a Programului Operațional Comun România – Republica Moldova 2014 – 2020 ar putea fi renegociat. În cadrul ședinței de astăzi, membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au avizat pozitiv un proiect care prevede acest lucru.

Astfel, termenul de implementare ar putea fi extins cu 12 luni, până la 31 decembrie 2025. Modificarea este necesară în contextul consecințelor provocate de pandemia de Covid-19, se precizează într-un comunicat al Legislativului. 

Programul Operațional Comun România – Republica Moldova 2014 – 2020 pentru Programul de Cooperare Transfrontalieră al Instrumentului European de Vecinătate a fost inițiat în urma unui acord dintre Guvernul Republicii Moldova, Uniunea Europeană și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice din România.

Acordul presupune acordarea unui grant în valoare de 89,1 milioane de euro, pentru finanțarea mai multor activități, ale căror beneficiari pot fi autoritățile publice locale și centrale, organizațiile internaționale și neguvernamentale.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:1,03 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău