Promisiunile concurenților electorali pentru domeniul social: pensia minimă de până la 5 mii de lei, salariul mediu de la 16 mii de lei și indemnizații de până la 24.000 de lei
-
06 Iulie 2021 12:33
Pensia minimă de până la 5.000 de lei, salariul mediu de 16.000, indemnizații la nașterea copiilor de până la 24.000 de mii de lei – sunt doar o parte din promisiunile concurenților electorali pentru domeniul social, pe care le promovează în actuala campanie electorală. Experții spun că multe dintre acestea sunt populiste, transmite Radio Chișinău.
Domeniul social este cel mai sensibil pentru alegători, de aceea, majoritatea candidaților s-au întrecut în a prezenta oferte cât mai generoase, în special pentru pensionari, dar și pentru familiile cu copii și salariați.
Partidul Acasă Construim Europa, spre exemplu, promite indemnizații lunare de 9.000 de lei pentru familiile cu 3 și mai mulți copii și rambursarea depunerilor bănești din perioada Uniunii Sovietice.
Congresul Civic propune reducerea duratei învățământului mediu de la 12 la 10 ani și a celui gimnazial de la 9 la 8 ani, învățământ universitar gratuit, modificarea modelului de finanțare a domeniului sănătății.
Blocul lui Renato Usatîi susține că va asigura pensia minimă de 2500 de lei, farmacii și magazine sociale de stat în fiecare raion, trei spitale republicane, locuințe ieftine pentru tineri.
Și Partidul Șor promite magazine și farmacii sociale, doar că în fiecare localitate, iar pensia minimă să fie de 5.000 de lei, plus alte alocații și scutiri pentru pensionari, dar și indemnizații la nașterea copiilor de până la 24.000 de lei.
Partidul Acțiune și Solidaritate susține că va crește până la 10.000 de lei indemnizațiile la nașterea copiilor și va asigura pensia minimă de 2.000 de lei, dar și medicamente gratuite pentru unele categorii de pensionari și posibilitatea de a recalcula anual pensia.
Blocul electoral al comuniștilor și socialiștilor își promite să majoreze până în anul 2025 pensia minimă, astfel încât să nu fie mai mică decât minimul de existență, în prezent de aproximativ 1.800 de lei. De asemenea, blocul promite majorarea alocațiilor pentru copii.
Partidul Democrat se angajează să asigure creșterea salariului mediu până la 13.000 de lei, a indemnizației la nașterea copiilor – la 15.000 de lei, dublarea pensiei medii, precum și alocații suplimentare pentru pensionari.
Platforma DA, are prevăzut în programul său majorarea pensiei minime până la 3.000 de lei, a salariului mediu până la 16.000 de lei, majorarea alocațiilor bugetare pentru sistemul de sănătate.
Partidul Unității Naționale dorește unificarea sistemului de salarizare și asistență socială cu cel din România. Aceasta, potrivit formațiunii, ar asigura salariul minim de 10.000 de lei, indemnizații lunare pentru copii de 1.500 de lei și pensia minimă de 4.000 de lei.
Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei nu promite atingerea unor cifre concrete în domeniul social, dar susține că va consolida actualele prestații sociale și va institui altele noi pentru anumite categorii de cetățeni.
Alianța pentru Unirea Românilor promite salariul minim, net, adică după achitarea impozitelor, de 6.000 de lei, alocații pentru întreținerea copiilor de minim 1.000 de lei pe lună; pensia minimă de 3.500 de lei.
Partidul Verde Ecologist își propune să introducă venitul minim garantat și impozitarea diferențiată, precum și pensii și alocații decente. Formațiunea își propune și să dubleze bugetul pentru educație.
Partidul Puterea Oamenilor își pune printre obiective reforma educației, inclusiv prin majorarea alocațiilor pentru acest sector și modificarea programei școlare.
Partidul Regiunilor promite să crească speranța de viață și sprijinul pentru pensionari, dar și să ofere capitalul matern – o indemnizație lunară pentru creșterea copiilor.
Partidul Patrioții Moldovei consideră că prin intrarea Republicii Moldova în componența Rusiei, în urma unui referendum, va rezolva toate problemele cu care se confruntă, inclusiv în domeniul social.
Iar Partidul Noua Opțiune Istorică își propune să faciliteze aplicarea noilor tehnologii pentru oferirea serviciilor medicale și învățământul de la distanță.
Amintim că organizația „Expert-Grup” a realizat o analiză a promisiunilor electorale ale concurenților la alegerile parlamentare din 11 iulie, concluzionând că o mare parte dintre acestea sunt populiste sau practic imposibil de realizat într-un mandat de patru ani și ar necesita sume enorme de bani sau o creștere economică anuală de peste 10%.