Pelerinajul religios de la Catedrala Mitropolitană din Iași: Peste 300.000 de pelerini s-au închinat la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. 50.000 de oameni încă se află la rând
-
15 Octombrie 2023 13:50
Peste 300.000 de pelerini s-au închinat până duminică la prânz la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva la Catedrala Mitropolitană din Iași, în timp ce la rând se află încă 50.000 de credincioși.
Afluxul de pelerini continuă să fie ridicat, pe străzile din jurul catedralei ieșene așteptând la rând pentru a se închina la sfintele moaște aproximativ 50.000 de oameni. Rândul se întinde pe o lungime de câțiva kilometri, iar timpul de așteptare este de peste 12 ore, scrie News.ro.
Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva urma să fie reintrodusă în catedrală în cursul zilei de duminică, dar este puțin probabil să se întâmple acest lucru, din cauza numărului ridicat de credincioși care se află la rând.
Reprezentanții Mitropoliei susțin că încă vin pelerini din țară la Iași, în ultimele 24 de ore rândul măsurând constant câțiva kilometri.
“Racla va fi introdusă în Catedrala Mitropolitană în momentul în care numărul de pelerini va scădea. Posibil să se întâmple la noapte sau mâine dimineață (luni dimineață - n.r.)“, a declarat pentru News.ro, preotul Lucian Apopei, director de comunicare în cadrul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
În cele opt zile de pelerinaj de până acum au avut nevoie de îngrijiri medicale 591 de persoane, iar 47 dintre acestea au fost transportate la spital.
La Sfânta Liturghie desfășurată sâmbătă pe pietonalul din fața catedralei ieșene au participat, potrivit jandarmilor, 35.000 de persoane, un număr record pentru sărbătorile religioase de la Iași din ultimii ani.
După Sfânta Liturghie, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ÎPS Teofan, a premiat zece persoane, între care cinci tineri cu rezultate remarcabile la olimpiadele internaționale, dar și cinci persoane în vârstă, care pe parcursul vieții au fost cântăreți în biserică.