Regimul comunist instaurat în 1945 la București a încercat să abolească toate formele de rezistență anticomunistă, modificând astfel legile penale și reinstituind pedeapsa capitală. Pedeapsa cu moartea a fost reintrodusă în legislația penală din România printr-o serie de legi și decrete, cele mai importante dintre acestea fiind Legea nr. 50 din 21 ianuarie 1945 și Legea nr. 312 din 24 aprilie 1945. Existau din timpul celui de-al Doilea Război Mondial decrete speciale date de regimul mareșalului Antonescu pentru a reintroduce această pedeapsă, precum și în timpul lui Carol al II-lea.

Până la acest moment pedeapsa capitală fusese abolită în România încă din vremea lui Alexandru Ioan Cuza și singurii care mai puteau cădea sub incidența ei erau militarii trădători (dezertori). România este prima țară europeană care a abolit această pedeapsă,în 1865, din păcate nu definitiv. 

Regimul comunist nu s-a limitat doar la a da legi, ci pe lângă aceasta au fost create și organismele necesare aplicării ei. Așa au fost înființate tribunalele militare, instanțe cu rol de eliminare a tuturor oponenților regimului. 

Un tribunal militar era considerat „brațul înarmat al poporului”. Pedeapsa cu moartea se aplica în primul rând celor care se răzvrăteau împotriva regimului, deținuților politici, dar și celor de drept comun, în această categorie intrând criminalii deosebit de periculoși, violatorii sau toți cei care comiteau infracțiuni grave împotriva ordinei și liniștii publice. 

Potrivit legilor, executarea celor condamnați la pedeapsa capitală se efectua prin împușcare, de către plutoanele de execuție. Fiecare pluton era alcătuit din 12 membri, care primeau încărcătoare cu câte 5 cartușe și trăgeau foc după foc. 

„Călăii” erau foarte atent selecționați, pe baza unui profil psihologic foarte bine conturat. Mai mult, ei semnau declarații de confidențialitate, iar dacă divulgau secrete de serviciu puteau fi arestați și condamnați la rândul lor la pedeapsa cu moartea. 

În perioada ceaușistă, execuțiile se realizau doar în cadrul închisorilor Jilava și Rahova. În documentele de arhivă se păstrează încă informații despre temutul „Fort 13” de la Jilava, adică spațiul special amenajat pentru executarea condamnaților la moarte. În prezent, aici se află groapa de gunoi a penitenciarului. La Rahova, execuțiile se petreceau într-un poligon subteran, care, după 1990, a fost dezafectat, în momentul în care a început renovarea pușcăriei. 

Ceremonialul executării 

Până la momentul executării efective, un întreg ceremonial trebuia desfășurat. Astfel, potrivit legilor, condamnatul la moarte era legat de mâini și de picioare și ținut câteva ore într-o cameră întunecată, fără niciun pic de lumină. În momentul în care era scos din respectivul spațiu, el devenea extrem de bulversat din cauza luminii de afară. 

Ultimul condamnat la moarte 

În epoca Ceaușescu (1965 – 1989) în România au fost condamnați la moarte și executați prin împușcare 104 oameni, intelectuali sau infractori de drept comun. De notorietate este cazul lui Ion Râmaru sau al lui Gheorghe Ștefănescu, botezat și „Bachus”, afaceristul inculpat care a vândut milioane de litri de vin contrafăcut. 

Ultimul român care a murit sub ploaia de gloanțe a plutonului de execuție a fost Ion Pistol, cetățean condamnat la pedeapsa cu moartea de Tribunalul Județean Teleorman, pentru omor deosebit de grav. Execuția lui s-a desfășurat pe data de 12 mai 1987. 

După căderea regimului comunist, pedeapsa cu moartea a fost abrogată prin Decretul – Lege nr. 6 din 7 ianuarie 1990. Potrivit actualei legi penale din România, intrată în vigoare la 1 februarie 2014, cea mai gravă pedeapsă care i se poate aplica unui inculpat este condamnarea la pedeapsa închisorii pe viață.

Sursa: historia.ro