Pe mai multe adrese din capitală va fi sistată apa
-
24 Mai 2021 10:08
Consumatorii din strada Uzinelor, 171A-225, 142-186, inclusiv cu fracții, din capitală vor rămâne joi, 27 mai, fără apă la robinet. De asemenea, apa va fi sistată pe străzile Mesager, 8, 10, 16, 22, 15, Prunului, 20, 22, 24, 26, 19/1, 19/2 și Bucuriei, 13A.
Potrivit SA „Apă-Canal Chișinău”, furnizarea apei va fi întreruptă între orele 09.00 și 23.00. În această perioadă vor fi efectuate lucrări de reabilitare a rețelelor de apeduct, finanțate de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Banca Europeană de Investiții.
După finalizarea lucrărilor, livrarea serviciilor de alimentare cu apă va fi reluată la parametrii planificați. Pentru informații suplimentare consumatorii sunt îndemnați să sune la Dispeceratul central, la numărul de telefon: 022-25-66-66 sau 022-85-77-77.