Pe drumurile naționale va putea fi văzută tehnică militară, începând de astăzi. Armata Republicii Moldova desfășoară exercițiul „Scutul Păcii”
-
17 Iunie 07:59
Armata Națională desfățoară, în perioada 17-28 iunie, exercițiul multinațional „Scutul Păcii 2024”. Militarii vor fi verificați de experți naționali și internaționali la îndeplinirea acțiunilor specifice misiunilor internaționale de menținere a păcii. În legătură cu pregătirile pentru desfășurarea exercițiului, pe parcursul lunii iunie, pe drumurile naționale vor avea loc mai multe deplasări de tehnică militară din locurile de dislocare permanentă spre Centrul de Instruire al Armatei Naționale, transmite IPN.
Ministerul Apărării menționează că exercițiul urmărește evaluarea Batalionului 22 de menținere a păcii „Căști albastre” în conformitate cu Conceptul Capabilităților Operaționale (OCC).
Militarii vor fi evaluați la îndeplinirea acțiunilor de patrulare, convoiul și escorta, percheziția tehnicii auto la punctele de control, asigurarea securității obiectivelor strategice, evacuarea medicală, precum și acordarea primului ajutor medical.
Concomitent, Armata Națională va găzdui Cursul de instruire a evaluatorilor care urmărește pregătirea personalului militar privind procedurile și corectitudinea desfășurării evaluării în conformitate cu conceptul OCC. Vor fi instruiți circa 40 de evaluatori din Austria, Azerbaidjan, Bosnia și Herțegovina, Columbia, Coreea de Sud, Franța, Georgia, Germania, Iordania, Irlanda, Italia, Kazahstan, Malta, Marea Britanie, Maroc, România, Serbia, SUA, Tunisia, Turcia și Ucraina.
Certificarea OCC este o condiție obligatorie pentru participarea Armatei Naționale în misiuni de menținere a păcii sub egida ONU, inclusiv KFOR din Kosovo și UNIFIL din Liban. Armata Națională a aderat la programul OCC în 2007.