PD și PSRM s-au angajat în luptă pentru votanții din regiunea ocupată de separatiști (Revista presei)
-
29 Septembrie 2017 09:37
Revista presei din 29 septembrie 2017
Nu există cale de întoarcere sau de eschivare: Proiectul de interconexiune energetică din sudul țării a fost identificat drept o prioritate regională și a UE, reține Evenimentul Zilei. Republica Moldova, alături de alte state ale Grupului de Nivel Înalt al Comisiei Europene pentru conectarea rețelelor de gaze în Europa Centrală și de Sud–Est (CESEC) a semnat un Memorandum privind piața energiei electrice, eficiența energetică și dezvoltarea sectorului energiei regenerabile.
Vlad Plahotniuc – prim-ministru, Maia Sandu – spicherul Parlamentului, titrează Ziarul Național, care îl citează pe Marian Lupu. Fostul lider al Partidului Democrat a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că în viitorul Parlament toate forțele proeuropene vor trebui să coalizeze cu formațiunea condusă de Vlad Plahotniuc, pentru că doar așa va fi păstrat parcursul european al R. Moldova. El crede că mai degrabă va fi un scenariu când Maia Sandu și Vlad Plahotniuc vor negocia funcțiile de președinte al Parlamentului, respectiv cea de prim-ministru, decât negocieri cu socialiștii. Ziarul Național amintește că Maia Sandu și Andrei Năstase au declarat că nu vor face alianță cu Vlad Plahotniuc.
PD și PSRM s-au angajat în luptă pentru votanții din regiunea ocupată de separatiști, observă Jurnal de Chișinău. Prin arestarea președintelui raionului Dubăsari, Grigore Policinschi, PD încearcă să tragă preșul de sub picioarele PSRM în lupta pentru circumscripții, în preajma alegerilor parlamentare din 2018. Jurnal de Chișinău scrie că la ultimele alegeri Policinschi a asigurat victoria PSRM în raion, cu ajutorul autobuzelor de votanți din regiunea controlată de autoritățile separatiste.
Într-un editorial din același ziar, Mircea V. Ciobanu scrie că „Ceva se rupe în sistemul binomului prezidențial-guvernamental... Dezumflarea se produce pe ambele paliere, în ambele tabere… ca și cum beligerante. Nervozitatea puterii se resimte. În acest context, s-ar putea inversa situația și opoziția să înceapă a dicta agenda zilei. O bună și permanentă presiune pe guvernare și președinție pe parcursul ultimului an dinaintea scrutinului parlamentar le poate dezavua esența, le poate testa autenticitatea și validitatea. Mai ales că, în „confruntarea” lor de mucava, ei (și unii, și alții) au uitat că alegătorul așteaptă de la cei din vârful puterii fapte, nu declarații. În caz contrar, cu toată „majoritatea covârșitoare”, coaliția democrat-socialistă (de altfel, formată-fundamentată de foștii comuniști și agrarieni) ar putea să repete soarta agrarienilor și a comuniștilor”, scrie autorul.
Comentatorii politici nu acordă nicio șansă referendumului pentru demiterea primarului Dorin Chirtoacă, mai titrează Jurnal de Chișinău. Potrivit lui Oazu Nantoi „Acest referendum va eșua din simplul motiv că alegerile în mun. Chișinău se desfășoară conform principiului alb-negru, tradiție instituită în perioada lui Vladimir Voronin ca nu cumva să vină comunistul sau socialistul în fruntea primăriei. Avea loc de fiecare dată o mobilizare a electoratului care se numește la noi convențional de dreapta. Referendumul propus de socialiști și susținut ferm de democrați nu poate să mobilizeze nicidecum electoratul chiar dacă presupunem că e vorba de cel de stânga”. În opinia lui Oazu Nantoi, „cel mai probabil scenariu este că nu va vota împotriva lui Chirtoacă mai multă lume decât l-a votat în turul doi în 2015, ceea ce înseamnă că haotizarea și marasmul în sistemul politic moldovenesc se va aprofunda”, estimează analistul.