PD propune modificarea numărului de semnături pentru revocarea primarului
-
16 Martie 2017 13:24
Proiectul de lege propus de fracțiunea deputaților democrați pentru schimbarea sistemului electoral conține și prevederi care se referă la revocarea primarilor, transmite IPN.
Documentul înregistrat pe site-ul Parlamentului adaugă o literă nouă și un punct nou în Codul Electoral în articolele care reglementează organizarea referendumului local. Conform proiectului de lege, referendumul pentru revocarea mandatului de parlamentar sau pentru revocarea primarului va putea fi inițiat dacă se vor colecta semnături de la cel puțin 1/3 din numărul cetățenilor cu drept de vot care domiciliază în circumscripția uninominală respectivă sau unitatea administrativ-teritorială.
În prezent legislația prevede că inițierea referendumului local se poate face cu 10% din numărul cetățenilor cu drept de vot care domiciliază pe teritoriul unității administrativ-teritoriale respective. În nota informativă semnată de deputați nu se spune că proiectul ar introduce și prevederi legate de revocarea primarului.
Partidul Democrat a anunțat că-și propune schimbarea sistemului electoral din actualul sistem proporțional în sistem majoritar, astfel încât deputații să fie aleși în 101 circumscripții electorale uninominale.