Patru persoane reținute în dosare de finanțare ilegală a unui partid politic au ajuns în arest

  • 03 Octombrie 15:57
Patru persoane reținute în dosare de finanțare ilegală a unui partid politic au ajuns în arest

Patru dintre cele cinci persoane, reținute pe 1 octombrie de ofițerii CNA în dosare de finanțare ilegală a unei formațiuni politice, spălare de bani și falsificarea rapoartelor financiare au fost arestate preventiv pentru 25 de zile, comunică MOLDPRES.

Decizia a fost luată de magistrații Judecătoriei Cahul care a dispus, de asemenea, aplicarea controlului judiciar pe un termen de 60 de zile în privința celei de-a cincea persoane.

La începutul săptămânii curente ofițerii anticorupție au operat 51 de percheziții la 20 figuranți, inclusiv în birourile acestora din incinta organizației teritoriale Comrat a unei formațiuni politice. Totodată, percheziții au avut loc la domiciliile și în automobilele bănuiților.

Astfel, în procesul documentării „au fost fixate mai multe episoade de mobilizare a cetățenilor la proteste contra unor remunerații bănești, achitarea ilegală a transportatorilor de pasageri la protestele organizate, precum și achitarea salariilor pentru activiștii formațiunii”.

De asemenea, oamenii legii anunță că „a fost documentată plata suplimentelor la pensii și la salarii pentru unii bugetari prin intermediul aplicației „ПСБ” a Băncii din Federația Rusă „Промсвязьбанк””.

 
 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal București
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Sat
3
Sun
2
Mon
1
Tue
-0
Wed
0
Arhivă Radio Chișinău