Patru persoane au fost reținute după perchezițiile în dosarul de finanțare ilegală a partidului condus de Irina Vlah

  • 02 Septembrie 10:30
Patru persoane au fost reținute după perchezițiile în dosarul de finanțare ilegală a partidului condus de Irina Vlah

Patru persoane au fost reținute marți în Republica Moldova în cadrul unei anchete privind finanțarea ilegală a partidului „Inima Moldovei”, între acestea aflându-se și un viceprimar al municipiului Comrat, au anunțat autoritățile. Alte 13 persoane sunt cercetate în stare de libertate, în total 17 având statut de bănuit.

Ancheta, desfășurată de Centrul Național Anticorupție (CNA), procurorii PCCOCS și ofițerii „Fulger”, vizează acuzații de corupere electorală, finanțare ilegală a partidelor și spălare de bani în proporții deosebit de mari. Potrivit anchetatorilor, faptele ar fi fost comise de un grup criminal organizat.

Ofițerii au descins în această dimineață în peste 60 de locații din sudul țării. În urma perchezițiilor, au fost ridicate sume de bani în diferite valute, documente scrise de mână și dispozitive electronice.

CNA a publicat ulterior imagini video și o interceptare audio, în care sunt surprinse presupuse discuții despre plata a câte 1.000 de lei cash agitatorilor pentru luna iulie, cu promisiuni că sumele vor crește în august și septembrie. De asemenea, se face referire la liste cu alegători și bani atribuiți fiecăruia.

Partidul „Inima Moldovei” este condus de Irina Vlah și face parte din Blocul Patriotic al fostului președinte Igor Dodon. Acesta din urmă a reacționat dur, acuzând guvernarea de „abuzuri și teroare” politică împotriva opoziției.

Cercetările continuă, iar autoritățile spun că vor reveni cu informații suplimentare odată ce vor fi încheiate măsurile procesuale.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
30,52
Cer senin
Umiditate:38 %
Vint:0,45 m/s
Wed
25
Thu
24
Fri
24
Sat
23
Sun
22
Arhivă Radio Chișinău