PAS va solicita IGP să-l sancționeze contravențional pe prim-ministrul Ion Chicu
-
31 August 2020 09:10
Partidul Acțiune și Solidaritate va solicita Inspectoratului General de Poliție să-l sancționeze contravențional pe prim-ministrul Ion Chicu și va înainta un denunț la Procuratura Generală, pentru cercetarea acțiunilor sub aspect penal, după ce presa a scris că unul dintre fii săi și-ar fi organizat petrecerea de nuntă, în condițiile în care nunțile și cumetriile sunt interzise în perioada stării de urgență în sănătate publică.
Președinta formațiunii, Maia Sandu, a denunțat pe pagina sa de Facebook, acțiunile premierului, acuzându-l că a încălcat hotărârea semnată de el. ”Chicu nu doar pune în pericol sănătatea invitaților la nuntă, el scuipă în sufletul tuturor celor care au înmormântat rude în această perioadă, medicilor care sunt epuizați, în sufletul tuturor familiilor care nu s-au putut vedea și nu au putut avea o vacanță alături de copii”, a scris Maia Sandu.
Și Mișcarea Politică Unirea a sesizat Procuratura Generală și Ministerul de Interne cu privire la încălcarea legii de catre premierul Ion Chicu.
Prim-ministrul declarase anterior, la un post de televiziune, că evenimentul urma să fie amânat, pentru a nu risca sănătatea invitaților.
Jurnaliștii de la proiectul media CU SENS au publicat, pe 29 august, o înregistrare video făcuta la Vinăria Poiana, unde ar fi avut loc nunta respectivă. Potrivit sursei citate, ”toate drumurile de acces către restaurant au fost împânzite de agenți de pază, care au restricționat accesul jurnaliștilor, inclusiv, pe drumuri publice”.
Premierul Ion Chicu nu a comentat deocamdată informațiile apărute în presă.