PAS Hâncești va susține un candidat independent la alegerile din 15 martie
-
25 Ianuarie 2020 11:59
Organizația orășenească Hâncești a Partidului Acțiune și Solidaritate anunță că nu o va susține pe Olesea Stamate, la funcția de deputat în cadrul alegerilor din 15 martie, așa cum a decis Consiliul Politic Național al formațiunii în ședința de săptămâna trecută. Marcel Petrușan, președinte al Organizației, a scris pe Facebook că la nivel local s-a luat decizia de a-l susține pe Grigore Cobzac, candidat independent, transmite IPN.
„Noi, cei din Hâncești, permanent am mizat pe un principiu democratic în luarea deciziilor. Prin urmare, având candidatul desemnat de centru, d-na Stamati și un candidat membru PAS, înaintat de noi, d-nul Cobzac, am hotărât dilema prin vot. Unanim, colegii au ales candidatura d-nului Cobzac, pe care și îl vom susține”, a scris Marcel Petrușan.
Și PAS și formulat poziția într-o postare pe Facebook privind situația din circumscripția uninominală numărul 38, Hâncești și decizia lui Grigore Cobzac de a se înregistra în calitate de candidat independent. „În discuțiile cu conducerea partidului acesta a declarat că nu intenționează să candideze la aceste alegeri. Regretăm situația creată. PAS o va susține în continuare pe doamna Olesea Stamate, desemnată în calitate de candidat de către Consiliul Politic Național PAS”, se spune în precizare.
Vineri, 24 ianuarie, în ultima zi de depunere a cererilor pentru înregistrarea grupurilor de inițiativă și de solicitare a listelor de subscripție, cerere a depus Grigore Cobzac, pentru a candida independent. Grigore Cobzac a fost anterior deputat PLDM. La alegerile din 24 februarie 2019 a candidat la funcția de deputat pe această circumscripție din partea Blocului ACUM, dar nu a reușit să obțină mandatul, fiind al doilea după democratul Alexandru Botnari. Ultimul și-a depus mandatul de deputat în favoarea celui de primar, obținut în luna noiembrie 2019.