Partidul lui Erdogan a pierdut alegerile locale, în marile orașe, din Turcia

  • 01 Aprilie 08:03
Partidul lui Erdogan a pierdut alegerile locale, în marile orașe, din Turcia

Opoziția (CHP) nu numai că și-a confirmat o victorie la 10 puncte distanță la Istanbul (orașul natal al lui Erdogan, în care acesta a fost și primar, înainte de a deveni prim-ministru, în 2003, dar pe care l-a pierdut în 2019), dar a câștigat alegerile și la Ankara, Izmir, Bursa sau Antalia, în ceea ce Reuters numește ca fiind “cea mai mare lovitură electorală, într-un vot local, la nivel național”, primită de Erdogan și partidul său (AKP), în cei 21 de ani de când acesta este la putere.

Potrivit Biziday, într-o adresare ținută în fața susținătorilor săi, duminică după miezul nopții, președintele a recunoscut înfrângerea, pe care a numit-o “un punct de cotitură”, rezultatele fiind pentru el mai proaste decât anticipau sondajele de opinie.

Potrivit Reuters, inflația, care acum crește din nou până la 70%, a produs nemulțumirea angajaților din marile centre industriale, chiar dacă anul trecut Erdogan a reușit să obțină un nou mandat și o majoritate parlamentară. Totuși, la nivel național, CHP a depășit duminică AKP cu doar 1%, ceea ce sugerează că Erdogan încă păstrează controlul politic asupra zonelor rurale, în special din Anatolia.

Primar al Istanbulului în anii 90, Recep Erdogan, al cărui mandat de președinte se termină în 2028, a spus că aceasta este probabil ultima campanie electorală în care se implică. Totuși, declarația sa, a fost primită cu scepticism, deoarece Erdogan are doar 70 de ani, iar analiștii se așteptau la o modificare a Constituției care să-i permită să rămână la putere și după aceea. După mesajul clar primit de la electorat în alegerile locale, acest scenariu a devenit însă mai puțin probabil.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
19,24
Cer senin
Umiditate:39 %
Vint:8,23 m/s
Wed
15
Thu
17
Fri
17
Sat
18
Sun
16
Arhivă Radio Chișinău