Partidul care a boicotat restricțiile anti COVID-19 a câștigat alegerile regionale din Madrid
-
05 Mai 2021 16:57
Liderul conservator al regiunii Madrid din Spania, care a sfidat luni de zile guvernul central de stânga prin menținerea barurilor și magazinelor deschise în timpul pandemiei COVID-19, a câștigat marți alegerile regionale. Partidul Popular (PP) a obținut 65 de locuri din 136 în adunarea regională, dublu față de ultimele alegeri, informează DIGI24.ro.
Potrivit sursei citate, Partidul Socialist al premierului Pedro Sanchez a primit doar 16,85% din voturi, ceea ce reprezintă 24 de locuri.
Isabel Diaz Ayuso, actuala președintă a regiunii și membră a Partidului Popular (PP), și-a dublat scorul obținut la ultimele alegeri regionale din mai 2019, după o campanie sub sloganul „Libertate”, susținând relaxarea măsurilor împotriva răspândirii COVID-19.
Aceasta a declarat, după scrutin, că rezultatele arată o susținere a politicilor sale de menținere a barurilor, restaurantelor și a altor afaceri deschise pentru a susține economia.
În pofida presiunilor guvernului central, Diaz Ayuso a refuzat să impună restricții stricte în contextul combaterii pandemiei pentru a proteja afacerile, în special barurile și restaurantele, care au rămas deschise. O strategie ce a dat roade, pe fundalul unei opinii publice sătule de măsurile anti-COVID-19.
Opozanții săi au scos în evidență situația sanitară din regiunea Madrid care, cu aproximativ 15.000 de decese provocate de COVID-19 dintr-un total de 78.000 la nivelul întregii Spanii și aproape 700.000 de cazuri dintr-un total de 3.5 milioane, deține cel mai grav bilanț din cele 17 regiuni ale țării.
Deoarece Partidul Popular nu are o majoritate absolută, de 69 de locuri, va fi nevoit să încheie o alianță cu partidul de extremă dreapta Vox (13 locuri), care a susținut-o deja pe Diaz Ayuso în ultimii doi ani.
Alegerile regionale au fost declanșate de decizia-surpriză a lui Isabel Diaz Ayuso de a pune capăt alianței sale cu partidul de centru-dreapta Ciudadanos, care a suferit o înfrângere istorică și nu mai are deputați regionali.
Deși înfrângerea stângii la aceste alegeri regionale nu pune sub semnul întrebării menținerea sa la putere, premierul Sanchez, aflat în prima linie a campaniei electorale pentru aceste alegeri regionale, iese slăbit.
În pofida pandemiei, cei peste 5.1 milioane de alegători, chemați la urne pentru a alege 136 de deputați din șase partide aflate în competiție, reprezintă o participare estimată la aproape 75%, o creștere cu zece procente, comparativ cu scrutinul anterior.