Partidele parlamentare au rămas pe pozițiile enunțate anterior
-
24 Noiembrie 2015 17:34
Partidele parlamentare au rămas pe pozițiile enunțate anterior și după ședința comună de marți, 24 noiembrie, a liderilor fracțiunilor parlamentare.
Socialiștii insistă pe alegeri anticipate, liberalii vor o coaliție de centru dreapta, iar comuniștii și democrații insistă pe formarea unui guvern tehnocrat.
La ședință au participat liderii PDM, PL, PCRM și PSRM, iar liberal-democrații au refuzat invitația șefului legislativului precizând că așteaptă poziția democraților față de condițiile PLDM pentru a lua parte la discuții. Andrian Candu a menționat după ședință că discuțiile au fost bune, dar nu s-a ajuns la un numitor comun.
Socialiștii nu doar insistă pe organizarea alegerilor anticipate, dar au elaborat și un proiect de hotărâre prin care este stabilită data acestora, odată cu un referendum de modificare a Constituției. Liderul PSRM, Igor Dodon.
Președintele PCRM a criticat însă această poziție, menționând că țara are nevoie de guvern.
Iar liberalii susțin în continuare că nu vor vota un guvern alături de comuniști și doresc crearea unei alianțe de centru-dreapta.
Amintim că PLDM refuză să participe la negocieri, acuzând PDM de crearea crizei politice. Liberal-democrații au anunțat că nu vor purta discuții până când Partidul Democrat nu se va pronunța pe marginea propunerilor lor de deblocare a negocierilor – depolitizarea instituțiilor statului din domeniul justiției și combaterii corupției, guvern apolitic și demisia șefului Legislativului Andrian Candu.
Partidul Democrat a anunțat însă astăzi că în condițiile imposibilității formării unei alianțe de guvernare, va iniția consultări și negocieri cu toți deputații și grupurile parlamentare în vederea învestirii unui guvern pro-european și pro-reforme, fără a fi formată o coaliție majoritară.