Părți din cea mai mare pictură pe pânză din lume, scoase la licitație în Dubai în scop caritabil
-
26 Februarie 2021 10:10
Părți din cea mai mare pictură pe pânză din lume vor fi scoase la licitație în Dubai în scopul strângerii mai multor milioane de dolari pentru copiii din țările sărace, a declarat joi artistul britanic Sacha Jafri, potrivit AFP.
"Călătoria umanității" ("Journey of Humanity"), o pânză de peste 1.500 de metri pătrați, a fost împărțită în 70 de lucrări încadrate individual, care au fost prezentate pentru prima dată pentru a fi scoase la licitație în următorii doi ani.
Aceste lucrări colorate de diferite dimensiuni au fost expuse pe pereții luxosului hotel Atlantis din Dubai.
Sacha Jafri a lucrat la această pictură monumentală, de mărimea a două terenuri de fotbal, în acest hotel unde a petrecut lockdown-ul anul trecut.
Scopul vânzării este de a strânge cel puțin 30 de milioane de dolari (24,5 milioane de euro) pentru finanțarea inițiativelor legate de sănătatea și educația copiilor din țările sărace.
"Nu vreau să fie o inițiativă izolată. Doresc cu adevărat să ajut la schimbarea lumii, iar modalitatea de a face acest lucru este de a oferi celor mai sărace comunități acces la internet", a declarat pentru AFP artistul în vârstă de 44 de ani.
Timp de șapte luni, câte 18-20 de ore pe zi, Sacha Jafri a lucrat la acest proiect, aplicând circa 300 de straturi de vopsea, pentru care a folosit peste 5.000 de litri de vopsea și aproximativ 1.000 de pensule.
Lucrarea a fost finalizată la sfârșitul lunii septembrie, cu puțin înainte ca Guinness să confirme că este într-adevăr cea mai mare pictură pe pânză din lume.
Copii din 140 de țări au participat indirect la această lucrare, trimițându-i online lui Sacha Jafri lucrările lor pentru a fi incluse în creația sa.
Sursa: AGERPRES