Partenerii străini investesc tot mai mult în sistemul de sănătate al R.Moldova

  • 14 Aprilie 2017 17:48
Partenerii străini investesc tot mai mult în sistemul de sănătate al R.Moldova

Instituțiile internaționale au investit peste 30,6 milioane de dolari în sistemul de sănătate din Moldova anul trecut. Suma este în creștere cu 20% față de 2015.

Cei mai mulți bani, 66%, au fost oferiți pentru prevenirea și tratamentul bolilor netransmisibile. 22% este suma alocată pentru îmbunătățirea asistenței medicale acordate pacienților cu boli transmisibile. În domeniul sănătății reproductive, a mamei și copilului au fost distribuite 16% din investițiile partenerilor externi, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătății, unul din proiectele care a început să fie implementat anul trecut este „Reducerea poverii bolilor netransmisibile”. Acesta a fost lansat în raioanele Ungheni, Fălești, Cahul și Ștefan-Vodă, unde urmează să fie îmbunătățită calitatea serviciilor de asistență medicală primară. În acest scop, vor fi îmbunătățite protocoalele și ghidurile în domeniul prevenirii și tratării bolilor netransmisibile.

Ca urmare, medicii de familie din aceste raioane vor stabili diagnostice și prescrie tratamente în baza actelor medicale reactualizate. De asemenea, vor avea responsabilitatea să identifice persoanele care riscă să dezvolte maladii grave și transmisibile. Iar populația din regiune va fi instruită să adopte un mod de viață sănătos. Până la sfârșitul anului 2017, măsurile vor fi implementate și în raioanele Briceni, Edineț, Orhei, Criuleni, Taraclia și Vulcănești. Costul proiectului este de 4,5 milioane de franci elvețieni. Banii sunt oferiți de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare.

Cu suportul partenerilor externi în următorii doi ani va fi îmbunătățită activitatea farmaceutică din țară. În acest scop va fi armonizată legislația națională în domeniul medicamentelor cu cea comunitară. Concomitent, vor fi elaborate politici care vor reglementa utilizarea rațională a medicamentelor și dispozitivelor medicale. Uniunea Europeană a alocat pentru implementarea acestui proiect 1,1 milioane de euro.

În prezent, în domeniul sănătății sunt în desfășurare 77 de proiecte cu finanțare externă.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese
Meteo Chișinău
14,24
Nori împrăștiați
Umiditate:77 %
Vint:6,69 m/s
Sun
15
Mon
16
Tue
18
Wed
18
Thu
19
Arhivă Radio Chișinău