Parlamentul a votat repetat proiectul amendamentelor „anti-propagandă” la Codul Audiovizualului
-
22 Decembrie 2017 18:56
Parlamentul a revotat astăzi proiectul de modificare a Codului Audiovizualului care interzice propaganda străină. Documentul a fost returnat Parlamentului de președintele Igor Dodon, care a refuzat să-l promulge. Includerea subiectului pe ordinea de zi a provocat dezbateri în plenul Legislativului.
Inițiativa legislativă, înaintată de deputații PDM și PPEM, presupune modificări la Codul Audiovizualului, astfel încât să fie limitată retransmisia pe teritoriul Republicii Moldova a emisiunilor informativ-analitice, politice și militare din state care nu au ratificat Convenția europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră.
În mare parte, proiectul de lege se referă la televiziunile din Rusia, deoarece această țară nu a ratificat Convenția Europeană care stabilește reguli comune de difuzare a informațiilor.
Igor Dodon a refuzat să-l promulge, iar președintele Parlamentului Andrian Candu a propus ca acesta să fie examinat astăzi, la ultima ședință din această sesiune. Socialiștii și comuniștii s-au opus, considerând proiectul un derapaj antidemocratic. Deputatul PSRM, Vlad Bătrâncea
În același timp, șefa fracțiunii comuniste Inna Șupac a solicitat ca inițiativa să fie expertizată de instituțiile europene.
Este vorba de un proiect de lege votat deja, astfel că nu mai este cazul ca acesta să fie expertizat, a menționat în replică liderul grupului popular-european, Valeriu Ghilețchi
Amintim că un grup de lucru format din experți naționali și internaționali a prezentat zilele trecute proiectul unui nou Cod al Audiovizualului. În document sunt definite pentru prima dată noțiunile de ”propagandă” și ”dezinformare”, care lipsesc în actuala legislație și care urmează să fie interzise prin noua lege.