Parlamentul Republicii Moldova lansează un nou program de stagii pentru tineri

  • 27 Septembrie 10:42
Parlamentul Republicii Moldova lansează un nou program de stagii pentru tineri

Parlamentul Republicii Moldova lansează un nou program de stagii pentru tineri, după o pauză de peste doi ani, legată de pandemie.

În acest an, în perioada sesiunii de toamnă, sunt oferite 13 locuri de stagii în cadrul subdiviziunilor Secretariatului Parlamentului. Tinerii pot opta pentru un stagiu atât în cadrul diferitor direcții ale instituției parlamentare, cât și în secretariatul unei comisii parlamentare permanente – cea de economie, buget și finanțe. Sunt oferite stagii la Direcția generală juridică, Direcția relații interparlamentare, Direcția comunicare și relații publice, Direcția tehnologii informaționale și comunicații, Direcția asistență și ceremonial parlamentar, Direcția petiții și audiențe, Direcția studii parlamentare.

La Programul de stagii pot candida studenții în anii terminali, masteranzii și doctoranzii, tinerii specialiști din mediul academic și științific, reprezentanții societății civile. Durata programului constituie trei luni.

Candidații vor depune un dosar care să conțină formularul de aplicare completat, scrisoarea de intenție și de recomandare, precum și copia diplomei de studii.

Termenul de depunere a dosarelor este de până pe 7 octombrie 2022, acestea pot fi depuse pe adresa de e-mail [email protected], prin poștă sau personal la Secretariatul Parlamentului.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
0,52
Burniță de intensitate joasă
Umiditate:99 %
Vint:5,14 m/s
Sun
1
Mon
-1
Tue
-0
Wed
1
Thu
4
Arhivă Radio Chișinău