Parlamentul Poloniei a condamnat comentariile ”provocatoare” ale Rusiei privind Al Doilea Război Mondial
-
10 Ianuarie 2020 15:40
Camera inferioară a parlamentului polonez (Seim) a condamnat joi comentariile ''provocatoare și neadevărate'' făcute de unele autorități ruse care încearcă să arunce pe Polonia vina pentru izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, transmite DPA, potrivit Agerpres.
''Măreția unei națiuni și relațiile dintre state nu se pot baza pe minciuni și pe falsificarea istoriei'', se arată într-o rezoluție parlamentară.
Deputații polonezi au afirmat că Al Doilea Război Mondial a fost cauzat de două regimuri totalitare - Germania nazistă și Uniunea Sovietică - în timp ce Polonia și alte state central-europene au devenit primele victime ale războiului.
În luna decembrie, președintele rus Vladimir Putin a criticat o rezoluție a Parlamentului European care declara că pactul de neagresiune Ribbentrop-Molotov încheiat în 1939 între Germania nazistă și Uniunea Sovietică ''a deschis calea către izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial''.
De asemenea, Putin a susținut că Polonia are o vină parțială privind izbucnirea războiului și a respins expresia ''Rusia sovietică a invadat Polonia în septembrie 1939''.