Parlamentul marchează Ziua Europei

  • 13 Mai 2016 18:56
Parlamentul marchează Ziua Europei

Parlamentul organizează vineri, 13 mai, un șir de acțiuni festive, pentru a marca Ziua Europei.

Dar acest eveniment a servit motiv și pentru noi dezbateri în plenul Legislativului, precum și acuzații reciproce între putere și opoziție, chiar dacă la ședință au fost prezenți ambasadori ai statelor membre ale Uniunii Europene, acreditați la Chișinău.

Ședința parlamentului a început cu un mesaj de felicitare din partea șefului Legislativului, Andrian Candu, care, totodată, a mulțumit statelor europene pentru sprijinul acordat țării noastre.

La rândul său, liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, a ținut să remarce că Ziua Europei n-ar fi fost posibilă fără efortul comun ale Uniunii Sovietice și coaliției antifasciste din cel de-al Doilea Război Mondial. În același timp, liderul socialiștilor, Igor Dodon, a folosit ocazia pentru a lansa noi critici la adresa actualei guvernări, care se declară una pro-europeană.

În replică, liberalul Veaceslav Untilă a amintit ilegalitățile comise în timpul guvernării comuniste.

Lidrul Partidul Democrat, Marian Lupu, a criticat însă faptul că Ziua Europei este folosită în Parlamentul de la Chișinău ca motiv pentru lupta politică.

Programul Zilei Europei la Parlament a cuprins o expoziție de  desene realizate de copii din diferite localități ale Republicii Moldova. Cele mai bune 12 desene ale copiilor vor fi incluse într-un calendar al Parlamentului dedicat Zilei Europei. De asemenea, de la ora a 21.00, va fi organizat un show de lumini. Clădirea Parlamentului va fi iluminată în culorile drapelului Uniunii Europene și ale tricolorului.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
4,4
Ploaie moderată
Umiditate:85 %
Vint:6,69 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău