Parlamentul grec aprobă acordul tehnic cu creditorii
-
14 August 2015 13:00
Parlamentul grec a aprobat vineri, după o dezbatere care a durat întreaga noapte, acordul tehnic cu creditorii internaționali privind un al treilea plan de ajutor pentru țară, transmite Agerpres.
Datorită sprijinului opoziției, Alexis Tsipras a reușit cu ușurință să depășească pragul de 151 de voturi necesar în legislativul de 300 de membri pentru a obține aprobarea acordului tehnic cu creditorii, notează Reuters. Votul este încă în curs.
Votul a avut loc după o noapte de dezbateri, în care parlamentarii eleni au discutat intens procedura pe care ar trebui s-o urmeze, cu doar câteva ore înainte de reuniunea Eurogrupului în care ar urma să fie exprimat și acordul politic în privința celui de al treilea plan de ajutor pentru Grecia.