Parlamentul extinde sursele de finanțare a Fondului de susținere a populației

  • 16 Iulie 2022 19:27
Parlamentul extinde sursele de finanțare a Fondului de susținere a populației

Parlamentul a aprobat ieri, 15 iulie, extinderea surselor de finanțare a Fondului de susținere a populației. Acesta va putea fi completat inclusiv din transferuri directe, granturi de la donatori, organizații internaționale, parteneri de dezvoltare. Deputații au votat în cea de-a doua lectură modificări la Legea fondului de susținere a populației și la Legea cu privire la serviciile sociale.

Potrivit modificărilor operate, mijloacele Fondului de susținere a populației vor fi utilizate pentru finanțarea inclusiv a măsurilor de asistență socială stabilite de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale, dar și pentru remunerația și sporul pentru personalul din domeniul asistenței sociale care participă în proiecte de dezvoltare.

Asigurarea implementării prevederilor proiectului nu implică cheltuieli suplimentare de la Bugetul de stat – vor fi utilizate transferurile, granturile donatorilor. De exemplu, UNICEF Moldova are deja aprobate în acest scop circa 10 milioane de dolari SUA.

Pentru acest PROIECT, în lectura a doua, au votat 75 de deputați.   

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
8,85
Cer senin
Umiditate:58 %
Vint:1,03 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
9
Tue
12
Wed
15
Arhivă Radio Chișinău