Parlamentul European va avea 720 de locuri în legislatura 2024-2029 pe fondul schimbărilor demografice din UE
-
24 Septembrie 2023 10:25
Consiliul European a adoptat vineri o decizie privind componența Parlamentului European, care stabilește numărul de reprezentanți din fiecare stat membru care vor fi aleși în Parlamentul European pentru legislatura 2024-2029.
Decizia stabilește numărul de locuri în Parlamentul European la 720, având în vedere schimbările demografice din statele membre ale UE, scrie Calea Europeană.
Locuri suplimentare au fost alocate pentru: Belgia (+1), Danemarca (+1), Irlanda (+1), Spania (+2), Franța (+2), Letonia (+1), Țările de Jos (+2), Austria (+1), Polonia (+1), Slovenia (+1), Slovacia (+1), Finlanda (+1).
Numărul de deputați pe stat membru 2024-2029
Belgia 22
Bulgaria 17
Republica Cehă 21
Danemarca 15
Germania 96
Estonia 7
Irlanda 14
Grecia 21
Spania 61
Franța 81
Croația 12
Italia 76
Cipru 6
Letonia 9
Lituania 11
Luxemburg 6
Ungaria 21
Malta 6
Țările de Jos 31
Austria 20
Polonia 53
Portugalia 21
România 33
Slovenia 9
Slovacia 15
Finlanda 15
Suedia 21
TOTAL 720
În decizia sa, Consiliul European a invitat autoritatea bugetară și Comisia să se asigure că majorarea numărului de locuri prevăzută de prezenta decizie este neutră din punct de vedere bugetar în cadrul Secțiunii 1 a bugetului general al Uniunii.
În conformitate cu Tratatul privind Uniunea Europeană, numărul deputaților în Parlamentul European nu poate depăși șapte sute cincizeci (750), plus președintele (+1). Acesta prevede ca reprezentarea să fie proporțional degresivă, cu un prag minim de șase (6) deputați pentru fiecare stat membru și fără ca unui stat membru să i se atribuie mai mult de nouăzeci și șase (96) de locuri.
Decizia de ieri va permite statelor membre să adopte măsurile interne necesare pentru organizarea alegerilor pentru Parlamentul European pentru legislatura 2024-2029.