Parlamentul European solicită revizuirea tratatelor Uniunii Europene. Ce modificări vor să aducă eurodeputații

  • 09 Iunie 2022 19:30
Parlamentul European solicită revizuirea tratatelor Uniunii Europene. Ce modificări vor să aducă eurodeputații

Parlamentul European (PE) le-a solicitat joi statelor Uniunii Europene să convoace o convenție pentru reformarea tratatelor europene. Printre cele mai importante obiective urmărite se numără eliminarea regulii votului unanim al statelor membre în adoptarea anumitor decizii în Consiliul UE și acordarea dreptului de inițiativă legislativă pentru PE.

Eurodeputații au adoptat o rezoluție (355 de voturi pentru, 154 împotrivă și 48 abțineri) în care precizează care suntarticolele din tratate pe care le doresc revizuite, scrie DIGI24.

Rezoluția enunță ca obiectiv „consolidarea capacității de acțiune a UE” prin revizuirea procedurilor de vot sau „adaptarea competențelor atribuite UE” în domenii precum sănătatea, energia, apărarea și politicile economice și sociale, scrie Agerpres, preluând EFE.

Europarlamentarii mai cer consolidarea articolului prin care pot fi disciplinate acele state membre acuzate că încalcă valorile europene, pentru „a preciza constatarea și consecințele” acestor încălcări.

O altă solicitare cuprinsă în rezoluția eurodeputaților este să se acorde Parlamentului European prerogative sporite de negociere asupra bugetului UE și, de asemenea, ca această instituție europeană să primească drepturi de inițiativă, modificare și derogare legislativă.

Care sunt pașii următori

Cu această rezoluție adoptată de PE, statele membre urmează să decidă prin majoritate calificată la un summit, probabil la cel din 23-24 iunie, dacă lansează convenția pentru reforma tratatelor.

Respectiva convenție reunește reprezentanți ai statelor membre, ai parlamentelor naționale, Parlamentului European și Comisiei Europene pentru a elabora o propunere pentru un nou tratat al UE, pe care în final toate statele membre vor trebui să-l aprobe în unanimitate pentru a fi adoptat.

Într-un raport separat, eurodeputații au cerut revizuirea tratatelor UE pentru a acorda Parlamentului European „dreptul general și direct de a iniția legislație”, invocând că PE este „unica instituție a Uniunii aleasă prin sufragiu direct” și o „instituție care reprezintă vocea cetățenilor în procesul decizional al Uniunii”.

„Un drept de inițiativă general și direct (pentru Parlamentul European) ar consolida și mai mult legitimitatea democratică a Uniunii, le-ar da putere (decizională) cetățenilor Uniunii și ar reflecta evoluția de-a lungul timpului a competențelor Uniunii și a instituțiilor sale către o democrație europeană mai puternică”, susțin eurodeputații.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
22,24
Câțiva nori
Umiditate:53 %
Vint:2,57 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
15
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău