Parlamentul European, aviz favorabil pentru aderarea Croației la zona euro începând cu 1 ianuarie 2023

  • 05 Iulie 2022 19:39
Parlamentul European, aviz favorabil pentru aderarea Croației la zona euro începând cu 1 ianuarie 2023

Deputații europeni au dat marți un aviz favorabil pentru aderarea Croației la zona euro începând cu 1 ianuarie 2023. Astfel, Parlamentul European a adoptat, cu 539 de voturi pentru, 45 de voturi împotrivă și 48 de abțineri, raportul lui Siegfried Mureșan (PPE), potrivit căruia Croația îndeplinește toate criteriile pentru adoptarea monedei euro la 1 ianuarie 2023.

Raportul constată că, în ciuda faptului că evaluarea gradului de pregătire a Croației a avut loc în contextul pandemiei COVID-19, al inflației ridicate și al războiului Rusiei împotriva Ucrainei, Croația continuă să fie pregătită să adopte moneda euro.

Potrivit deputaților europeni, Croația are deja un nivel mai ridicat de convergență a prețurilor cu zona euro în comparație cu alte state membre în ceea ce privește adoptarea monedei euro.

Cu toate acestea, Parlamentul European se așteaptă la eforturi susținute din partea guvernului croat pentru a asigura o mai mare convergență a prețurilor și pentru ca introducerea monedei euro să nu ducă la creșteri artificiale ale prețurilor.

„Reformele întreprinse de guvernul croat în ultimii ani au consolidat economia și au pregătit terenul pentru aderarea Croației la moneda comună. Este clar că aderarea la euro este decizia corectă pentru această țară, pentru întreprinderile și cetățenii săi, precum și pentru diverse sectoare ale economiei sale, cum ar fi turismul. Faptul că Croația devine cel de-al 20-lea membru al zonei euro este un lucru bun și pentru Uniunea Europeană: demonstrează viabilitatea și încrederea în moneda noastră comună”, a declarat raportorul Siegfried Mureșan. 

Opinia Parlamentului European va fi transmisă statelor membre din zona euro, care sunt responsabile pentru aprobarea finală a adoptării monedei euro de către Croația.

Procesul se va încheia cu adoptarea de către Consiliu (după consultarea Parlamentului European și a Băncii Centrale Europene) a trei acte juridice necesare pentru a permite Croației să introducă moneda euro la 1 ianuarie 2023. Se preconizează că adoptarea acestor acte va avea loc în luna iulie.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
3,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:94 %
Vint:3,6 m/s
Wed
5
Thu
5
Fri
5
Sat
7
Sun
8
Arhivă Radio Chișinău