Parlamentul de la Kiev a abrogat legile anticontestare
-
28 Ianuarie 2014 19:24
Parlamentul ucrainean a abolit legile care prevedeau sancțiuni severe pentru participarea la manifestații neautorizate și care au condus la o radicalizare a mișcãrii de protest împotriva puterii de la Kiev, potrivit AGERPRES.
Deputații puterii și opoziției din parlamentul ucrainean, reuniți, marți, în sesiune extraordinară pentru a discuta situația din Ucraina, n-au reușit să cadă de acord asupra proiectului de lege privind amnistierea participanților la manifestațiile de protest, discuțiile asupra acestui subiect urmând a fi reluate mâine. Deputații ucraineni au votat anterior pentru anularea legilor adoptate la 16 ianuarie ce prevedeau pedepse severe pentru participanții la proteste, legi denunțate de opoziția ucraineană și care au provocat o radicalizare a mișcării de contestare la Kiev. Tot astăzi , președintele Viktor Ianukovici a acceptat demisia premierului Mikola Azarov. Potrivit agenției Unian, funcția de prim-ministru va fi asigurată de vicepremierul Serghei Arbuzov.
Confruntat cu presiuni politice interne și externe tot mai mari și cu escaladarea violențelor stradale, președintele ucrainean Viktor Ianukovici, a fost nevoit să facă importante concesii opoziției, inclusiv să sacrifice actualul guvern. Liderul de la Kiev a acceptat astăzi demisia guvernului condus de Mikola Azarov, anunțată în cursul dimineții, în momentul deschiderii sesiunii extraordinare a Radei Supreme consacrate situației din țară.
Confruntat cu presiuni politice interne și externe tot mai mari și cu escaladarea violențelor stradale, președintele ucrainean Viktor Ianukovici, a fost nevoit să facă importante concesii opoziției, inclusiv să sacrifice actualul guvern. Liderul de la Kiev a acceptat astăzi demisia guvernului condus de Mikola Azarov, anunțată în cursul dimineții, în momentul deschiderii sesiunii extraordinare a Radei Supreme consacrate situației din țară.
În același timp, parlamentul de la Kiev a abrogat o parte din legile ce prevedeau pedepse severe pentru participanții la proteste, un gest menit să deschidă calea soluționării pașnice a crizei pe care Ucraina o traversează de mai bine de două luni și care a dus la grave violențe care au provocat și pierderi de vieți omenești. Deputații Radei Supreme n-au reușit însă să cadă de acord asupra proiectului de lege privind amnistierea participanților la manifestațiile de protest, discuțiile asupra acestui subiect urmând a fi reluate mâine.
Liderii opoziției consideră că gestul lui Azarov, nu este o victorie, ci un pas spre victorie'. Mișcarea de contestare a administrației de la Kiev a fost generată de refuzul, la sfârșitul lunii noiembrie, al președintelui Viktor Ianukovici de a semna Acordul de Asociere cu UE, preferând în schimb o apropiere de Moscova.
Situația din Ucraina se află pe agenda discuțiilor de la Bruxelles din cadrul summit-ului UE-Rusia, un summit expeditiv și glacial, după cum nota presa franceză, cu participarea președintelui rus Vladimir Putin și a președinților Consiliului European și Comisiei Europene, Herman Van Rompuy și Jose Manuel Barroso.
Președintele Putin are prevăzute convorbiri cu principalii responsabili de la Bruxelles, între care Înaltul reprezentant al UE pentru politica externă Catherine Ashton. Șefa diplomației europene se va deplasa apoi la Kiev, pentru a se întâlni cu președintele Ianukovici și cu liderii opoziției. La Kiev se află deja comisarul european pentru extindere și politica de vecinătate Stefan Fule.