Parlamentul a aprobat, în prima lectură, proiectul privind modificarea Legii cu privire la ajutorul social
-
14 Aprilie 2022 13:40
Parlamentul a aprobat astăzi în prima lectură, proiectul privind modificarea Legii cu privire la ajutorul social. Aceasta este parte a reformei programului de ajutor social pe care vrea să-l pună în aplice din toamnă Guvernul. Documentul își propune să lărgească categoriile de beneficiari de plăți sociale, să diminueze nivelul de sărăcie extremă și, totodată, să reducă gradual ajutorul social pentru șomeri.
Autorii proiectului afirmă că rata sărăciei extreme în Rep. Moldova a ajuns la circa 11 la sută. Din cele peste 120 de mii de familii, doar fiecare a patra beneficiază de ajutor social, a spus deputatul PAS, Dan Perciun.
„Analizele noastre arată că doar 26 la sută din familiile extrem de sărace din Rep. Moldova, iar pragul sărăciei extreme, vă aduc aminte, este în jur de 1.800 de lei beneficiază azi de ajutor social. Cu alte cuvinte, dintre 40% cele mai sărace familii din țară doar 7% sunt cuprinse de program, ceea ce este un indicator prost. În același timp, plata ajutorului social, care constituie în luna decembrie 514 lei, este insuficientă pentru a se asigura că beneficiarii plății iese din sărăcia extremă”, a declarat Dan Perciun.
O inovație a proiectului este că zilierii ar putea deveni beneficiari de plăți sociale. Autorii proiectului spun că aceasta va conduce la diminuarea fenomenului sărăciei extreme și va favoriza contabilizarea muncii zilierilor.
Pe de altă parte, proiectul prevede reducerea graduală a ajutorului social pentru șomeri, pentru a diminua așa-zisul „șomaj cronic” din Rep. Moldova care a atins cota de 25% din numărul de peste 28 de mii de șomeri înregistrați oficial, potrivit lui Dan Perciun.
„Ca să stimulăm participarea activă pe piața muncii a șomerilor și a zilierilor prevedem în lege posibilitatea de a reduce gradual ajutorul social. Discuția la moment este ca după șase luni să existe o reducere cu 20% a acestui cuantum, după nouă luni – cu 40%, iar după un an, șomerii care nu și-au găsit un loc de muncă sau nu au activat în agricultură măcar 40-60 de zile, să nu mai beneficieze, în continuare, de ajutor social”, a mai spus deputatul.
Deputatul comunist Vladimir Voronin a propus ca proiectul să prevadă un suport mai mare pentru copii.
Vladimir Voronin: „Trebuie de atras o atenție deosebită asupra problemei demografice din țara noastră, să nu rămânem fără oameni, tinerii pleacă, iar țara rămâne fără oameni. Trebuie hotărâtă această problemă. (...) Și subliniez încă o dată că trebuie susținuți copiii, în primul rând copiii...”
Dan Perciun: „Vă dăm perfectă dreptate. Problema demografică este enormă. Proiectul nu va rezolva problema demografică. El vine să țintească cele mai sărace familii, indiferent dacă copii sunt cu părinții, buneii sau se află sub o autoritate tutelară.”
Autorii proiectului propun ca noul program de ajutor social să fie pus în aplicare începând cu luna septembrie, anul curent.