Și asta pentru că în această țară apa se găsește din belșug în junglă, unde izvorăște și curge atotputernicul fluviu Amazon, însă majoritatea populației trăiește pe coasta aridă a Pacificului. Între oameni și apă se ridică zidul Anzilor, notează EFE.

Un paradox care se accentuează în Lima, cel mai mare oraș din lume după Cairo amplasat într-un deșert și unde se concentrează aproape o treime din populația țării. Doar în capitală, peste două milioane de oameni trăiesc fără acces la apă.

De la lipsuri la conflicte cu vecinii

Berta Sulcapoma trăiește împreună cu soțul și cu cei trei copii în așezarea Fronteras Unidas, într-o casă cu pământ pe jos și cu pereți din placaj. În curtea interioară, această femeie de 38 de ani are depozitate peste 10 bidoane de apă pe care "din când în când" reușește să-i obțină de la cisterna de apă.

Cu mari eforturi pentru a nu irosi nicio picătură, Sulcapoma spală vase și haine și umple mici recipiente pentru ca familia ei să se poată spăla. Odată murdară, apa este aruncată pe ulița de pământ de lângă casă, pentru că în toată zona nu există canalizare.

"Este greu să trăiești fără apă", declară pentru EFE această femeie, care vede cum zi de zi cisterna de apă trece pe lângă locuința ei și urcă pe drumul întortocheat către alte așezări. "Dacă nu ieși în stradă să oprești cisterna, ei pleacă, pentru că suntem atât de mulți că apa nu ajunge pentru toți", explică ea.

Însă nu întotdeauna este de ajuns să intercepteze camionul cisternă. "Ieșim în stradă, dar uneori șoferul nu vrea (să ne umple bidoanele cu apă) și ne spune că cei care locuiesc mai sus de noi au mai mare nevoie", povestește Yostin Eidan Angeles, care locuiește în cartierul sărac San Juan de Miraflores. În acest colț prăfuit de la periferia Limei apa nu cade din cer, ci vine cu cisterna. Cu puțin noroc, locuitorii zonei reușesc să-și umple bidoanele cu apă la fiecare două săptămâni.

Una peste alta, certurile dintre cartiere pentru a stabili cine are acces la această resursă valoroasă sunt o constantă în această parte a orașului, cu atât mai mult acum, în plină pandemie de coronavirus.

Persoanele cu venituri mici nu se pot descurca pe cont propriu

De luni de zile, ca rețetă infailibilă pentru limitarea efectelor pandemiei de coronavirus, guvernul peruan îi roagă pe cetățeni să se spele pe mâini "până la coate cu apă și săpun timp de cel puțin 20 de secunde". Un mesaj care este de-a dreptul jignitor pentru cei care nu pot face acest lucru, deși ar vrea.

"Când e apă, ne spălăm pe mâini, dar cum vor ei să ne protejăm de COVID-19? Oamenii sărmani nu au cum s-o facă", se plânge Sulcapoma.

"Uneori, evităm să ne spălăm pe mâini ca să economisim apă", adaugă vecina și prietena ei, Sonia Ayala Diaz.

Pentru a rezolva această contradicție evidentă, executivul a decis din martie 2020 să umple cu titlu gratuit rezervoarele de apă situate în zonele periferice ale capitalei. Însă locuitorii acestor zone știu prea bine că nu este decât o măsură de urgență care, în orice moment, ar putea fi anulată.

"De asta ne temem, de momentul în care se ridică restricțiile și apa nu va mai sosi gratis. Nu știm ce vom face pentru a ne aproviziona", mărturisește Ayala. Această femeie de 35 de ani lucra într-o fabrică, închisă din cauza pandemiei, iar soțul ei, care muncea în construcții, a fost și el concediat. Astfel că în căminul familiei, în care locuiesc împreună cu cei doi copii și cu un cumnat, de luni bune nu mai intră niciun ban. "Supraviețuim cu ajutorul cantinelor", explică ea.

Prețul, altă aberație

Pentru mulți, cum este cazul Soniei Ayala, este un coșmar să știe că într-o zi, cine știe, poate foarte curând, vor trebui să plătească din nou între 25 și 30 de soli (între 6,75 și 8,1 dolari) pentru a umple un rezervor de 1.100 de litri, pe care o familie de patru persoane le consumă în doar o săptămână. Aceasta înseamnă minimum 100 de soli pe lună (circa 27 de dolari).

Încă o contradicție: în aceste zone periferice ale orașului, unde cei mai mulți dintre locuitori sunt săraci, prețul apei este de cel puțin patru ori mai mare decât într-un cartier bogat din Lima, unde o familie plătește între 25 și 30 de soli pe lună pentru a avea acces nelimitat la apă.

Unii plătesc mult, iar alții mult prea puțin. Aceasta este concluzia directoarei executive a organizației neguvernamentale Aquafondo, Mariella Sanchez, care a declarat pentru EFE că în cartierele bogate ale Limei prețul "continuă să fie foarte scăzut", în pofida "amenințării tăcute" pe care o reprezintă penuria de apă.

Un metru cub de apă costă 3 soli (0,81 de dolari), "jumătate din prețul pe care îl plătesc locuitorii altor capitale vecine", cum este cazul orașelor Bogota sau Santiago de Chile, unde lipsa apei nu este o problemă chiar atât de mare. Aceste familii bogate din Lima alocă aproximativ 2% din veniturile lor lunare pentru plata serviciului de alimentare cu apă, procent ce poate ajunge până la 10% sau chiar 15% din veniturile celor care locuiesc la periferie.

De aceea, Sanchez susține că este nevoie să fie stabilite tarife unitare, care să crească în cazul unui consum excesiv (potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, necesarul de apă zilnic pentru o persoană se situează între 50 și 100 de litri).

Un studiu al Aquafondo a relevat că, în medie, amprenta hidrică a orașului Lima (care măsoară volumul de apă pe care acesta îl folosește direct sau indirect - n.r.) a oscilat în 2019 în jurul valorii de 130 de litri de persoană zilnic, o cantitate care a ajuns până la 250 de litri de persoană zilnic în cartierele bogate San Isidro, La Molina și Miraflores.

Poluarea Râului Rimac

Dincolo de lipsa de echitate, reprezentanta Aquafondo a mai avertizat că, "și dacă întreaga populație a orașului ar avea acces la o rețea de aprovizionare, nu există suficientă apă pentru a acoperi cererea". Lima, cu o populație de 9,6 milioane de locuitori și unde abia dacă se înregistrează 9 milimetri de precipitații anual, dispune de doar 2% din resursele hidrologice ale Peru.

Apa care aprovizionează cartierele Limei provine din râurile Rimac, Chillon și Lurin, Rimac fiind principalul furnizor (60%) și, totodată, cursul de apă cel mai poluat, din cauza debitului volumic de curgere insuficient și al comportamentului necorespunzător al sectorului privat.

Lipsa accesului la un curs de apă sigur și la o minimă rețea de canalizare duce la apariția bolilor, în principal diareea, a cărei prevalență la copiii cu vârste sub cinci ani a atins 11% în 2017, potrivit Institutului Național de Statistică și Informatică (INEI).