Paradă a costumelor populare românești, la Galați
-
23 Ianuarie 2018 18:23
O paradă a costumelor populare românești va avea loc, miercuri, la Galați, unde o sută de fete vor prezenta piese autentice cu o vechime cuprinsă între 70 și 140 de ani din colecția etnografică Flori de ie, din toate zonele geografice ale României.
Evenimentul se va desfășura la Universitatea ''Dunărea de Jos'', de la ora 19,00, la inițiativa Asociației ''Iubesc Galațiul'' și ''Flori de ie'', în parteneriat cu Patronatul Femeilor din Meșteșugărit, Prefectura Galați, Clubul Studenților Basarabeni și Bucovineni, Laura Cristiana Hulubei, cu sprijinul SISSI.
Parada se află la cea de-a doua ediție, prima desfășurându-se anul trecut, la Iași, la Palatul Culturii.
''În anul centenarului Marii Uniri de la 1918, Moldova și Țara Românească se unesc la Galați pentru a celebra frumusețea și importanța portului popular românesc. 100 de fete măiastre din România și Moldova vor defila pe ritmuri de odinioară, vor readuce la viață și vor imortaliza clipa prin poveștile noastre legendare. Toate aceste mărturii le vom scrie cu dragoste și cu entuziasm și le vom așeza în biografia acestui proiect minunat: 'Flori de ie'", afirmă Cristina Chiriac, creatoarea brandului Flori de ie.
Flori de ie ce promovează tradiția, arta și valorile românești. Colecția cuprinde peste 150 de costume tradiționale românești, unice, cu broderii deosebite, din fir de mătase, bumbac sau metalic. Piesele provin din toate colțurile țării și fiecare are propria-i poveste.
După experiențele adunate în anii trecuți, în plimbările Florilor de ie peste hotare, în orașe precum Londra, Viena, New York, Moscova, Abu Dhabi, Shanghai sau Dubai, Tokyo, Chișinău și anul acesta Flori de ie își continuă misiunea și începe anul 2018 adăugând o primă filă de poveste, la Galați.
Sursa: Agerpres