Papa Francisc vine la Iași. Pentru prima dată un papă ajunge aici

  • 11 Ianuarie 2019 13:45
Papa Francisc vine la Iași. Pentru prima dată un papă ajunge aici

Vizita înaltului prelat va avea loc la sfârșitul lunii mai. Detaliile acesteia sunt stabilite în aceste zile, la București dar și la Iași. Vizita are loc la exact 20 de ani de la prima vizită a unui papă în România, o vizită care a fost premieră mondială: papa venind într-o țară majoritar ortodoxă.

Mai multe vizite ale reprezentanților oficiali ai Vaticanului din România făcute la Iași în cursul zilei de ieri au anunțat, conform surselor „Ziarului de Iași“, o vizită pe care Papa Francisc urmează să o realizeze în România la finalul lunii mai. Acesta urmează să viziteze atât Capitala, cât și regiunile istorice ale țării, unde comunitățile catolice sunt pregnante, o astfel de oprire urmând a fi făcută și la Iași. Deși nu se cunosc detalii ale vizitei Papei Francisc, se cunoaște faptul că invitația a primit-o în mai multe rânduri din partea comunității catolice din România, inclusiv la ultima vizită efectuată de episcopii din România la începutul lunii noiembrie la Vatican.

În urma acelei vizite, arhiepiscopul de București, Ioan Robu, a declarat că „Papa Francisc este foarte hotărât și așteaptă să vină în România“. După aceeași vizită de la Vatican, episcopul de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu, declara presei că vizita Papei Francisc era programată pentru începutul lunii mai, dar partea românâ a solicitat amânarea fiindcă pe 9 mai va fi organizat un important summit european. La Iași au avut loc în cursul zilei de ieri vizite atât la Episcopia Romano-Catolică, cât și la Primăria Municipiului Iași, pe această temă, reprezentanții ambelor instituții precizând că vor oferi mai multe detalii în zilele care urmează.

În luna mai se împlinesc 20 de ani de când Papa Ioan Paul al II-lea vizita Bucureștiul, fiind un moment istoric: presa internațională a vremii relata că era prima vizită de la Marea Schismă din 1054 a unui papă într-o țară cu o populație majoritar ortodoxă. 

sursa: ziaruldeiasi.ro

 

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograful de vineri cu Victor Buruiana
Meteo Chișinău
23,24
Cer senin
Umiditate:31 %
Vint:13,38 m/s
Sat
16
Sun
17
Mon
19
Tue
16
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău