Papa Francisc a numit pentru prima dată o femeie în funcția de subsecretar al Sinodului Episcopilor

  • 07 Februarie 2021 11:20
Papa Francisc a numit pentru prima dată o femeie în funcția de subsecretar al Sinodului Episcopilor

Papa Francisc a numit-o sâmbătă pe franțuzoaica Nathalie Becquart în funcția de subsecretar al Sinodului Episcopilor Catolici, care a devenit astfel prima femeie ce ocupă acest post și, totodată, prima femeie cu drept de vot în cadrul acestui cenaclu foarte restrâns, informează DPA și AFP, potrivit Agerpres.

Călugăriță în Congregația Xavieres, Nathalie Becquart, în vârstă de 52 de ani, era din anul 2019 consilieră a acestui sinod, ansamblul episcopilor catolici care studiază din 1965 marile chestiuni doctrinale ale Bisericii Catolice.

Sâmbătă, papa Francisc l-a promovat în același post și pe spaniolul Luis Marin de San Martin.

Subsecretarii Sinodului Episcopilor au rolul de a îl asista pe cardinalul de Malta Mario Grech, care conduce această structură, în pregătirea și organizarea sinoadele la care participă episcopii catolici.

Presa de la Vatican afirmă că numirea lui Nathalie Becquart în această funcție cu drept de vot reprezintă un simbol al emancipării femeilor în rândul Bisericii Catolice.

"Numirea lui Nathalie Becquart în postul de subsecretar ne ajută să ne amintim că în procesele sinoadelor, vocea oamenilor lui Dumnezeu are un loc special", a declarat Mario Grech pentru Vatican News.

Sinodul Episcopilor este alcătuit din "părinți sinodali" (episcopi și cardinali) care au drept de vot. Sinodul conține, în plus, auditori și experți, care nu au drept de vot.

În octombrie 2019, călugărițele care au participat la un sinod dedicat Amazoniei au cerut dobândirea dreptului de vot în documentul final al acelei întruniri.

Papa Francisc își continuă astfel eforturile ce vizează reformarea Sinodului Episcopilor și o deschidere mai amplă a Bisericii Catolice în fața femeilor și a laicilor, în contextul unei crize a vocațiilor sacerdotale. Următoarea adunare generală ordinară a Sinodului Episcopilor Catolici, convocată pentru 2022, va fi dedicată "sinodalității".

Născută la Fontainebleau în 1969, Nathalie Becquart deține o diplomă obținută la Școala de înalte studii comerciale din Paris (HEC), a studiat filosofia și teologia la Centrul Sevres - Facultatea iezuită din Paris, apoi sociologia la Școala pentru înalte studii în științe sociale din Paris (EHESS).

S-a specializat recent în ecleziologie la Boston College School of Theology and Ministry din Statele Unite, potrivit Vatican News.

În Franța, Nathalie Becquart a condus Serviciul național pentru evanghelizarea tinerilor și a vocațiilor din cadrul Conferinței Episcopilor Francezi din 2012 până în 2018.

Ea a publicat și mai multe eseuri, precum "Religieuse, pourquoi? Cette vie en vaut la peine" și "C'est maintenant le temps favorable - Cinq regards de femmes sur la crise". 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri
Meteo Chișinău
4,96
Burniță de intensitate joasă
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Sat
7
Sun
8
Mon
7
Tue
5
Wed
3
Arhivă Radio Chișinău