Până la sfârșitul anului, R.Moldova ar putea avea 90 de stații de alimentare pentru automobilele electrice. Simion Berzoi: Dacă statul ar pune umărul, mai mulți cetățeni ar fi interesați să-și ia o mașină electrică

  • 16 Octombrie 2020 13:37
Până la sfârșitul anului, R.Moldova ar putea avea 90 de stații de alimentare pentru automobilele electrice. Simion Berzoi: Dacă statul ar pune umărul, mai mulți cetățeni ar fi interesați să-și ia o mașină electrică

Până la sfârșitul lui 2020 Republica Moldova ar putea avea 90 de stații de alimentare pentru automobilele electrice. Doar de la începutul acestui an, au fost instalate 30 astfel de stații, ele fiind tot mai solicitate, odată cu creșterea numărului de vehicule electrice, care au depășit numărul de 500. 

O rețea națională de stații de alimentare pentru automobilele electrice a fost lansată în Republica Moldova, în cadrul unui program sprijinit de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Pentru construcția acestor stații au fost deja alocate două milioane de lei, în cadrul proiectului ,,Orașe verzi durabile pentru Moldova”, a menționat pentru Radio România Chișinău coordonatorul proiectului, Simion Berzoi.

În prezent, în Republica Moldova sunt aproximativ 60 de stații de alimentare pentru mașini electrice. În 2018, când am început proiectul de dezvoltare a rețelei de încărcătoare, erau doar șase stații și 38 de vehicule electrice oficial înregistrate. Acum, peste doi ani, avem 60 de stații și aproape 500 de mașini electrice. Aceasta era ideea proiectului pentru că noi ne dădeam seama că numărul redus de mașini este din cauza faptului că nu exista o rețea de alimentare”, a precizat Simion Berzoi. 

Coordonatorul proiectului mai spune că dacă statul ar pune umărul, mai mulți cetățeni ar fi interesați să-și ia o mașină electrică și oferă exemplul programului ”Rabla2” din România.

„Vedem că vecinii noștri din România au acest program Rabla 2, datorită căruia poți să economisești/statul îți returnează zece mii de euro la achiziționarea unui vehicul electric nou”, a menționat Simion Berzoi. 

Creșterea numărului de mașini electrice denotă faptul că oamenii din Republica Moldova sunt tot mai deschiși față de inovații. Iar automobilele electrice sunt la căutare nu neapărat din grija pentru mediu, dar și pentru că le permit automobiliștilor să facă economii, spune expertul și blogger-ul auto, Constantin Mihalachi.

Iar mașinile electrice impun și mai multă responsabilitate, atunci când șoferii pornesc la drum, iar stațiile de încărcare cu energie electrică rapidă pot fi găsite și pe hartă.

Din cele 60 de stații de alimentare pentru mașini electrice existente astăzi în Republica Moldova, cele mai multe – 24, sunt amplasate în Chișinău. Majoritatea dintre ele au o putere de încărcare de 22 kW, însă în timpul apropiat ar urma să fie instalate încă 4 cu o putere de 50 kW, de la care o nouă Dacia Spring, și-ar putea reîncărca bateriile în mai puțin de o oră.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
3,29
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:6,17 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău