Până la câteva mii de lei pentru un brad de Crăciun, cumpărat în scopuri caritabile

  • 23 Decembrie 2017 12:12
Până la câteva mii de lei pentru un brad de Crăciun, cumpărat în scopuri caritabile

De la sute până la mii de lei au fost oferiți pentru cei mai frumoși brazi licitați la Balul Brazilor de Crăciun. Cu un total de 41,6 mii de lei, adunați la final, organizatorii evenimentului s-au declarat mulțumiți de rezultat. O parte dintre bani vor fi direcționați participanților, iar cealaltă parte va acoperi costurile de organizare, transmite IPN.

Bătălia cea mare s-a dat pentru bradul brodat „Fir cu Fir”, prețul căruia a început de la 800 de lei și a ajuns la 6500. Autoarea lui, studenta Universitatății Tehnice din Moldova, Zolotaia Cristina, spune că a brodat bradul cu mult suflet, așa încât anume el să fie cel mai bun. Lucrarea a făcut-o timp de două săptămâni.

Valentin Bostan, cel care a luat premiul mare la ediția de anul trecut, și-a expus lucrarea pe care a numit-o „Regele Brazilor”, care cântărește aproximativ 30 de kg, cerând pentru ea 10 mii de lei. Bradul este din lemn de tei și, spune autorul, până a așunge la forma finală, a lucrat practic neîntrerupt la el timp de șase zile. Lucrarea a fost cumpărată la un preț care îl depășește puțin pe cel inițial.

Un alt brad – „Artificiile”, procurat de un agent economic cu zece mii de lei, a fost realizat prin tehnica point to point, pe sticlă, de studenta Universității Pedagogice, Eugenia Teguța, care participă pentru prima dată în concurs. „Lucrarea pe care am realizat-o a fost inspirată de la artificii pentru că de mică eram fascinată de acest miracol care se întâmplă pe cer. Am lucrat cinci zile și cinci nopți la ea”, a spus tânăra.

Nata Albot, fondatoarea Klumea, a spus că pentru prima dată la licitație au putut participa și doritorii, nu doar oamenii de afaceri sau agenți economici invitați. S-au putut implica toți cei care au procurat bilete.

În cadrul concursului, juriul a desemnat patru câștigători, fiind oferit și premiul „Ales de public”. Învingătorii au primit bani și premii de la sponsori și parteneri.

La Balul Brazilor a avut loc și un târg de Crăciun, cu lucrări create de meșterii autohtoni. Participanții au putut savura un concert de colinde și un recital live al trupei Via Dacă.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
8,29
Ploaie ușoară
Umiditate:87 %
Vint:8,23 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău