Pacienții asigurați vor beneficia de anestezie gratuită în tratamentul invaziv

  • 13 Aprilie 2022 17:48
Pacienții asigurați vor beneficia de anestezie gratuită în tratamentul invaziv

Pacienții asigurați medical vor beneficia de anestezie gratuită în cazul efectuării procedurilor de diagnostic și tratament invaziv, precum colonoscopie, bronhoscopie, puncție, biopsie etc. De asemenea, anestezia va fi gratuită și în cazul serviciilor stomatologice pentru copii și pentru persoanele cu cerințe speciale. Prevederile în acest sens se regăsesc într-un proiect aprobat de Guvern, care vine să extindă volumul serviciilor medicale prestate din mijloacele fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală, transmite IPN.

Ministra sănătății, Ala Nemerenco, a precizat în cadrul unei conferințe de presă că până acum procedura medicală era acoperită de sistemul de asigurări medicale obligatorii, dar anestezia trebuia plătită de către pacient.

În lista serviciilor de înaltă performanță au fost incluse metode contemporane de investigații, precum testarea citogenetică prin FISH (hibridizare fluoriscentă in situ), necesară pentru diagnosticarea leucemiei acute și cronice, dar și a limfoamelor maligne. Testarea citogenică este indicată și pentru diagnosticarea altor tipuri de cancer, precum cel pulmonar, ovarian etc. Până acum, pacienții trebuiau să achite pentru aceste investigații.

De asemenea, investigația PET CT (tomografie cu emisie de pozitroni combinată cu computer tomografic) va fi efectuată tuturor persoanelor pentru a evalua eficacitatea tratamentului în cazul patologiilor oncologice.

Pentru a diversifica metodele de diagnostic și a reduce povara financiară asupra pacienților, a fost extins spectrul de investigații pentru determinarea parametrilor bacteriologici, imunologici, investigații citomorfologice și histopatologice, investigații radiodiologice etc.

La fel, vor fi compensate dispozitivele medicale, inclusiv cele pentru determinarea glicemiei, pungile colectoare pentru stome, urostome și exoprotezele mamare.

Cheltuielile pentru punerea în aplicare a modificărilor propuse la Programul unic al asigurării obligatorii de asistență medicală au fost prevăzute în bugetul fondurilor asigurării obligatorii de asistență medical pentru anul 2022.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
8,29
Ploaie puternică
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Thu
4
Arhivă Radio Chișinău