Otrăvirea lui Navalnîi: Putin a declarat că nu vede motive pentru declanșarea unei anchete
-
11 Decembrie 2020 18:58
Președintele rus Vladimir Putin a afirmat că nu vede motive pentru declanșarea unei anchete în Rusia asupra otrăvirii principalului opozant rus Aleksei Navalnîi, victimă a unui atac prezumat cu un agent neurotoxic în vară, relatează AFP, preluat de Agerpres.
"Dacă o persoană a fost foarte aproape de moarte, asta nu înseamnă că trebuie deschisă de fiecare dată o anchetă penală", a declarat Putin, cu prilejul reuniunii de joi a Consiliului consultativ pentru drepturile omului de pe lângă Kremlin, a cărei stenogramă completă a fost făcută publică vineri.
La sfârșitul lui august, opozantului și militantului rus anti-corupție Aleksei Navalnîi i s-a făcut rău în timpul unui zbor în Siberia. După două zile de spitalizare, la presiunea apropiaților săi, Rusia a permis spitalizarea sa de urgență în Germania.
Potrivit concluziilor a trei laboratoare europene, printre care unul francez și unul german, care au fost confirmate de Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), Navalnîi a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din grupa Noviciok, o substanță concepută de specialiști sovietici în scopuri militare.
Aflat încă în convalescență în Germania, opozantul l-a acuzat pe președintele rus Vladimir Putin că s-ar afla în spatele otrăvirii sale, acuzații respinse de Moscova.
Diplomația rusă i-a acuzat în mai multe rânduri pe europeni că nu vor să transmită Rusiei datele medicale ale lui Navalnîi, denunțând refuzul lor de a coopera în acest caz.
"Parchetul general rus a cerut în mai multe rânduri colegilor săi (europeni - n.r.) să trimită cel puțin o concluzie oficială scrisă după expertiza lor", a reamintit Putin.
"Experții noștri sunt gata să se deplaseze în străinătate - în Franța, în Germania (...) la acești experți care afirmă că au descoperit substanțe toxice militare", a dat el asigurări.
"Dar nimeni nu ne invită (...) și nu ni se transmit nici date oficiale, nici materiale biologice", a continuat Vladimir Putin.
Potrivit liderului de la Kremlin, Rusia "va ancheta cu plăcere asupra acestui caz și o va face minuțios".
"Arătați-ne unde este acest Noviciok!", a spus președintele rus. "Dar nimeni nu ne dă nimic (...) asta este problema", a subliniat el.
În trecut, autoritățile ruse fie au respins că otrăvirea a avut loc, fie au acuzat serviciile secrete occidentale, pe apropiații lui Navalnîi sau opozanții înșiși că ar fi autorii, notează AFP.
Sursa:Agerpres