Oțelul Galați o face pe Steaua București campioană
-
29 Mai 2015 08:50
Steaua București a cucerit al treilea său titlu consecutiv de campioană a României la fotbal, joi seara, după ce a terminat la egalitate cu CSMS Iași, în deplasare, 0-0, în timp ce ASA Tg. Mureș a fost învinsă acasă de Oțelul Galați cu scorul de 2-1 (0-1), în etapa a 34-a, ultima a Ligii I.Antrenorul Constantin Gâlcă, la primul său titlu ca tehnician cu…
Steaua București a cucerit al treilea său titlu consecutiv de campioană a României la fotbal, joi seara, după ce a terminat la egalitate cu CSMS Iași, în deplasare, 0-0, în timp ce ASA Tg. Mureș a fost învinsă acasă de Oțelul Galați cu scorul de 2-1 (0-1), în etapa a 34-a, ultima a Ligii I.
Antrenorul Constantin Gâlcă, la primul său titlu ca tehnician cu Steaua, are șansa de a realiza o triplă istorică pentru echipa din Ghencea, dacă va lua și Cupa României, după campionat și Cupa Ligii. Steaua va juca duminică finala Cupei României, cu Universitatea Cluj, pe Arena Națională.
La finalul turului Steaua avea un avans de 9 puncte față de a doua clasată, CFR Cluj, și 13 față de ASA Tg. Mureș, nou-promovată aflată pe locul cinci.
ASA Tg. Mureș a pierdut primul său titlu de campioană după ce a reușit o singură victorie în ultimele patru etape, 1-0 cu Petrolul, pierzând cu Gaz Metan Mediaș (0-1 în deplasare), Astra Giurgiu (1-3 în deplasare) și 1-2 cu Oțelul (acasă). Este demn de remarcat că ASA a înregistrat un singur eșec pe teren propriu în acest campionat, cu Oțelul.
Steaua nu a pierdut în ultimele cinci etape, având trei victorii și două egaluri.