Organizatorii JO de la Paris au retras acreditările unor jurnaliști ruși de la TASS
-
29 Iulie 10:32
Agenția de presă rusă TASS anunță că patru dintre jurnaliștii săi care au participat deja la unele evenimente la Jocurile Olimpice de la Paris au rămas fără acreditări, acestea fiind retrase de organizatori, transmite News.ro, notează G4Media.
Potrivit sursei, retragerea acreditărilor a fost „complet neașteptată”, a declarat TASS, adăugând că jurnaliștii au participat la ceremonia de deschidere și la mai multe evenimente.
„Comitetul de organizare Paris 2024 a citat decizia autorităților franceze, dar nu a menționat nicio nemulțumire concretă sau motive pentru o astfel de decizie”, a scris agenția rusă într-un comunicat.
O scrisoare trimisă de Comitetul Olimpic de la Paris, consultată de AFP, precizează că un „cod intern de securitate” presupune ca o „autoritate administrativă competentă” să examineze cererea care a condus la un „rezultat negativ”.
Artyom Kuznetsov se afla la a șaptea sa ediție a Jocurilor Olimpice
Unul dintre jurnaliști, Artyom Kuznetsov, se afla la a șaptea sa prezență la Jocurile Olimpice, potrivit TASS. „Comitetul de organizare a spus că a fost decizia autorităților franceze”, a declarat pentru AFP unul dintre jurnaliștii care și-au pierdut acreditarea, care a dorit să rămână anonim. „Nu avem nicio explicație. Este complet aleatoriu”, a adăugat el.
Doar 15 sportivi ruși au fost acreditați să participe la Jocurile Olimpice cu statut neutru, deoarece majoritatea federațiilor sportive le-au interzis accesul rușilor din cauza războiului din Ucraina.
Rusia a criticat ceremonia de deschidere a JO, care a fost descrisă drept un „eșec masiv” de purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova. De asemenea, aceasta a declarat agenției TASS că „respectarea drepturilor jurnaliștilor și libertatea de exprimare sunt cuvinte goale pentru (președintele francez Emmanuel) Macron”.