Organizațiile internaționale sprijină lupta împotriva cancerului de col

  • 26 Aprilie 2022 16:52
Organizațiile internaționale sprijină lupta împotriva cancerului de col

Anual în Republica Moldova se înregistrează circa 300 de cazuri noi de îmbolnăvire cu cancer de col uterin. În același timp, se observă o tendință pozitivă de identificare a bolii în stadii incipiente, fapt ce permite tratarea cu succes a cazurilor. Fondul ONU pentru Populație, împreună cu Agenția de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare a României, desfășoară mai multe acțiuni de prevenire a cancerului de col uterin în rândul femeilor din Republica Moldova. Este vorba despre o campanie de informare, dar și despre dotarea laboratoarelor cu echipament performant, instruirea lucrătorilor medicali, transmite IPN.

UNFPA și RoAid au încheiat un acord care ca scop consolidarea capacităților de intervenție ale sistemului medical și sporirea eforturilor de informare a populației. Pe parcursul anului curent va fi lansată o campanie de informare a femeilor cu îndemnul de a face testul citologic o dată la trei ani. Campania va derula preponderent în zonele rurale. Vor fi dezvoltate parteneriate cu asociații profesionale și sectorul privat pentru a crește adresabilitatea populației țintă la serviciile disponibile de screening cervical și vaccinare anti-HPV.

În ultimii ani, grație sprijinului partenerilor de dezvoltare, Republica Moldova a înregistrat progrese semnificative în lupta contra cancerului de col uterin. Printre acestea se numără dotarea laboratoarelor de citologie și histopatologie cu echipament performant, instruirea personalului medical, crearea Unității de Coordonare a Implementării Screeningului de Col Uterin și a Centrului Național de Referință în Colposcopie.

„Sprijinul oferit de RoAid va amplifica rezultatele obținute până acum și ne va permite să extindem eforturile de prevenție a cancerului de col uterin la nivel național. Este demonstrat că vaccinarea contra HPV, testarea citologică și tratamentul leziunilor precanceroase sunt intervenții cheie ce pot reduce la zero această maladie. Suntem recunoscători partenerilor din România pentru că susțin cauza noastră comună  de a elimina cancerul de col uterin din viața femeilor din Republica Moldova”, a menționat Nigina Abaszada, reprezentanta rezidentă UNFPA Moldova, citată într-un comunicat de presă al organizației.

„Suntem onorați să putem susține intervențiile de prevenire a cancerului de col uterin în Republica Moldova, de care sperăm să beneficieze cât mai multe doamne și domnișoare. Asigurarea sănătății este unul din obiectivele de dezvoltare durabilă pe care România îl promovează prin cooperarea internațională pentru dezvoltare, Republica Moldova continuând să fie unul din principalii beneficiari de asistență oficială pentru dezvoltare în diferite sectoare, inclusiv facilitarea accesului la servicii de sănătate de calitate”, a declarat Mihai Sandu, directorul general adjunct al RoAid.

Conform studiului „Cunoștințele, Atitudinile și Practicile în domeniul prevenirii cancerului de col uterin”, ponderea femeilor cu vârsta cuprinsă între 25 și 61 de ani care conștientizează importanța realizării testului citologic a crescut de la 47% în 2018 la 62% în 2020, iar ponderea femeilor care au efectuat testul citologic s-a dublat în perioada de referință.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
23,85
Nori împrăștiați
Umiditate:68 %
Vint:5,14 m/s
Sat
21
Sun
17
Mon
14
Tue
14
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău