Organizația Mondială a Sănătății, îngrijorată de relaxarea restricțiilor în unele țări care găzduiesc meciuri de la EURO 2020

  • 22 Iunie 2021 19:45
Organizația Mondială a Sănătății, îngrijorată de relaxarea restricțiilor în unele țări care găzduiesc meciuri de la EURO 2020

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și-a exprimat marți îngrijorarea cu privire la relaxarea restricțiilor în unele țări care găzduiesc meciuri de la EURO 2020 și a cerut reacții rapide după creșterea numărului de cazuri de coronavirus în apropierea mai multor stadioane ale competiției.

"În câteva din orașele gazdă, cazurile de Covid-19 sunt deja în creștere în zonele unde se joacă meciurile", a afirmat Robb Butler, director executiv al OMS Europe, într-o declarație scrisă că către AFP.

OMS, care nu a menționat orașe sau țări, deplânge mai ales faptul că "unele stadioane care găzduiesc turneul cresc în acest moment numărul spectatorilor autorizați să vadă un meci".

Autoritățile britanice au anunțat marți că peste 60.000 de spectatori vor fi prezenți pe Wembley la semifinalele și finala competiției, în loc de 40.000 prevăzuți inițial.

UEFA a cerut guvernului britanic o relaxare a restricțiilor de circulație legate de Covid-19 pentru 2.500 de VIP-uri așteptate la finala de pe 11 iulie, iar presa a relatat că forul fotbalistic european a amenințat cu mutarea unor meciuri.

În sectoarele unde contagiunea este în creștere, OMS Europe a cerut să se acționeze rapid.

"Trebuie să acționăm rapid (...) dezvoltând testele și secvențierea, intensificând urmărirea contactelor și accelerând vaccinarea în rândul persoanelor vulnerabile și cu un grad ridicat de risc", a indicat ea.

În Danemarca au fost detectate 29 de cazuri legate de meciurile de la EURO care se dispută la Copenhaga, au anunțat marți autoritățile daneze.

Este vorba de cazuri în care "persoana era bolnavă în timpul meciului sau a fost infectată în timpul acestuia", a declarat o responsabilă a autorității sanitare, Anette Lykke Petri, într-un briefing de presă. "Teoretic, ar putea exista mai multe persoane infectate", a adăugat ea.

În Danemarca, începând din 17 iunie sunt acceptați 25.000 de spectatori, față de 16.000 prevăzuți inițial.

Budapesta este singurul oraș de la EURO unde meciurile au loc cu stadionul plin. Dublin și Bilbao au fost retrase de pe lista orașelor gazdă deoarece nu au putut îndeplini condițiile impuse de UEFA.

Dintre orașele organizatoare, Sankt Petersburg a anunțat în ultimele zile o creștere a numărului, în timp ce Sevilla a înregistrat o scădere. La Roma, autoritățile italiene au anunțat că niciun caz de Covid detectat nu are legătură cu competiția.

Dacă situația epidemică s-a îmbunătățit în Europa, cu o scădere a numărului de cazuri și de decese de mai bine de două luni și relaxarea recentă a restricțiilor, OMS nu a încetat să ceară prudență.

"Suntem departe de a fi în afara pericolului", a avertizat la începutul lui iunie Hans Kluge, director al regiunii Europa ce reunește 53 de teritorii, dintre care unele sunt situate în Asia Centrală.

Sursa: AGERPRES

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
1,63
Cer fragmentat
Umiditate:77 %
Vint:6,69 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău