18 mii de contoare inteligente vor fi instalate în locuințele cetățenilor, cu suportul Italiei și PNUD

  • 10 Martie 11:08
18 mii de contoare inteligente vor fi instalate în locuințele cetățenilor, cu suportul Italiei și PNUD
Sursa foto: Facebook/Ministerul Energiei

Ministerul Energiei informează că a fost livrat cel de-al treilea lot de 18.000 de contoare inteligente și a echipamentelor aferente dezvoltării infrastructurii avansate de contorizare.

Potrivit PNUD Moldova, lotul completează livrarea din a doua etapă a peste 14.000 de contoare inteligente. Astfel, 32.000 de contoare inteligente vor fi instalate pe parcursul anului 2025 la consumatorii din perimetrul rețelei de distribuție Centru-Sud de către Premier Energy Distribution și în zona de distribuție Nord de către RED Nord. În anul 2024 au fost instalate 3000 de contoare. Alte 25.000 de contoare vor fi instalate în 2026. Astfel, până în 2027, 60.000 de gospodării urmează să fie dotate cu contoare inteligente, ceea ce reprezintă 4,3% din totalul de 1,4 milioane de consumatori de electricitate. 

„Pe lângă contoare, operatorii de distribuție au primit și echipamente esențiale pentru crearea infrastructurii de măsurare inteligentă, cum ar fi concentratoare pentru colectarea și transmiterea datelor de la contoare către sistemele centrale, servere HES (Head-End System) pentru gestionarea și procesarea datelor, sisteme de stocare a datelor de consum și module de comunicație. Această infrastructură va permite testarea tehnologiilor și asigurarea unei baze pentru extinderea ulterioară a contorizării inteligente la nivel național”, se arată într-un comunicat al PNUD Moldova. 

De asemenea, operatorii de furnizare a energiei electrice Premier Energy Furnizare și FEE Nord beneficiază de elemente necesare susținerii infrastructurii de contorizare inteligentă pentru gestionarea consumului și facturarea clienților. Aceștia dispun de servere pentru facturare, procesarea tranzacțiilor și datelor de consum, unități de surse de alimentare neîntreruptibilă pentru desfășurarea activității operaționale, sisteme pentru gestionarea funcțiilor de facturare și sisteme de sincronizare a timpului. 

Locurile de consum la care vor fi instalate contoare inteligente în cadrul proiectului-pilot au fost selectate de o manieră transparentă, asigurându-se reprezentativitatea la nivel național. Au fost luate în calcul criterii precum:

  • localizarea geografică, fiind incluse atât zone urbane, cât și rurale;
  • densitatea populației - au fost selectate localități cu populație densă (mai mult de 40.000 de gospodării), precum și zone mai puțin populate (mai puțin de 500 de gospodării);
  • consumul de electricitate - gospodării cu consum mai puțin de 10 Kwh pe lună, până la peste 180 Kwh pe lună;
  • infrastructura electrică disponibilă - s-a luat în considerare diversitatea instalațiilor electrice, de la rețele moderne la rețele electrice mai vechi, pentru a testa compatibilitatea tehnologiilor;
  • vulnerabilitatea energetică - pentru a analiza impactul contoarelor inteligente asupra consumatorilor vulnerabili. 

Contoarele inteligente vor oferi avantaje atât pentru consumatori, cât și pentru operatorii de sistem.

„Dispozitivele moderne măsoară și înregistrează consumul de energie în mod securizat și fără erori de către operator, eliminând necesitatea de a citi manual datele. Acestea permit înregistrarea mai multor tipuri de prețuri, astfel încât utilizatorul final să beneficieze de prețuri diferențiate. La fel, pot măsura atât energia electrică consumată cât și cea produsă, aducând un real beneficiu prosumatorilor”, mai menționează PNUD Moldova.

De asemenea, datele transmise în timp real permit operatorilor de distribuție să identifice automat cauzele defecțiunilor tehnice în rețea, să reducă durata intervențiilor și să monitorizeze principalii parametri tehnici privind calitatea energiei electrice. 

Proiectul-pilot de contorizare inteligentă pentru energia electrică este desfășurat de Ministerul Energiei, cu sprijinul PNUD Moldova și cu finanțare din partea Guvernului Italiei. Inițiativa contribuie la gestionarea mai eficientă a cererii de energie, echilibrarea rețelei, o infrastructură energetică rezilientă și alinierea la standardele europene. 


 
Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
11,24
Cer senin
Umiditate:66 %
Vint:2,06 m/s
Tue
14
Wed
17
Thu
16
Fri
15
Sat
16
Arhivă Radio Chișinău