Ora de Vârf | Ion Tăbârță: Vizita președintelui francez Emmanuel Macron la Chișinău demonstrează că prestația R. Moldova este apreciată în acest context regional complicat

  • 15 Iunie 2022 19:29
0%
00:00:00
00:00:00

Vizita președintelui francez Emmanuel Macron la Chișinău demonstrează că în acest context regional complicat prestația Rep. Moldova este apreciată, consideră analistul politic Ion Tăbârță. Potrivit expertului, această vizită a fost posibilă deoarece la putere în Rep. Moldova se află forțe prooccidentale și proeuropene. Dacă acum șef al statului nu ar fi fost Maia Sandu și am fi avut la guvernare conducători care au fost până în 2019-2020, nu ar fi avut loc nicio vizită de acest gen în Rep. Moldova, a declarat expertul în cadrul emisiunii ”Ora de vârf” de la Radio Chișinău.

”Chiar dacă am fi avut un context regional pe care îl avem acum, dacă nu era, de exemplu, actualul  partid de guvernământ și nu era doamna Maia Sandu șef al statului, dar am fi avut acei conducători ai Rep. Moldova care au fost prin anii 2019-2020 cu precădere, eu nu sunt sigur că președintele francez ar fi vizitat Rep. Moldova. Ba dimpotrivă, sunt convins că nu ar fi avut loc nicio vizită de acest gen la Chișinău. Această vizită demonstrează că totuși Rep. Moldova este apreciată, este apreciată prestația ei în acest context regional complicat cu consecințele acestui război pentru regiune, pentru statele europene în general, dar și cum Rep. Moldova încearcă să facă față. Pe lângă aspectul regional această vizită are și un aspect practic concret. Pe lângă aspectul de dialog bilateral, și eu sunt sigur că odată cu intensificarea relațiilor moldo-franceze vom avea și anumite proiecte bilaterale comune iar această intensificare a relației bilaterale moldo- franceză este evidentă. Se vede clar și  o relație interpersonală, bună pozitivă între cei doi șefi de stat”

Analistul Ion Tăbârță este de părere că interesul Franței în Rep. Moldova este unul multidimensional și se referă la situația din regiune pe de o parte, iar pe de alta la situația din interiorul Uniunii Europene, unde Emmanuel Macron urmărește scopul de a aduce țara sa în calitate de lider al blocului comunitar. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
2,24
Cer senin
Umiditate:69 %
Vint:1,03 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău