Ora de Vârf | Ion Tăbârță: Uniunea Europeană a avut o influență limitată

  • 29 Septembrie 2022 15:02
0%
00:00:00
00:00:00

Uniunea Europeană ar trebui să se implice mai mult în procesul de soluționare a conflictului transnistrean, inclusiv pentru a influența agenda de negocieri, a menționat analistul politic Ion Tăbârță în cadrul emisiunii Ora de Vârf de la Radio Chișinău.

Implicarea actorilor internaționali, Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii, în formatul de negocieri pentalateral în anul 2005, avea drept scop să echilibreze poziția dominantă a Federației Ruse în acest format. Dacă până acum cele două state aveau statut de observator, de acum încolo, acestea ar trebui să fie implicate în procesul de negocieri, susține expertul Ion Tăbârță.

„Uniunea Europeană a avut o influență limitată. Ei puteau să urmărească, să participe în calitate de a observa, fără a veni cu anumite recomandări, fără a influența agenda de discuții în cadrul acestui format de negocieri și probabil aici ar trebui de văzut si de „umblat” juridic, la acest format 5+2, ca atât SUA, cât și UE sau, în mod special, Uniunea Europeană să fie implicată în procesul de negociere, inclusiv în a influența agenda de negocieri, ca ulterior să vedem cum Uniunea Europeană va putea să contribuie la reglementarea problematicii transnistrene”, afirmă Ion Tăbârță.

În prezent Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii au statut de observatori în formatul de negocieri „5+2” privind problema transnistreană. În cadrul unei vizite recente în Germania, vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, a reiterat angajamentul ferm al autorităților de la Chișinău de a rezolva conflictul transnistrean pe cale pașnică, cu sporirea rolului Uniunii Europene.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:5,66 m/s
Fri
0
Sat
1
Sun
2
Mon
3
Tue
4
Arhivă Radio Chișinău