Ora de Vârf | Ion Tăbârță: UE sprijină financiar, dar și politic Rep. Moldova, pentru că la Chișinău se află un guvern pro-european. Banii promiși de Bruxelles vor intra în bugetul național și vor putea fi folosiți pentru nevoile stringente ale guvernării
-
17 Mai 2022 16:10
Uniunea Europeană sprijină financiar, dar și politic Rep. Moldova, pentru că la Chișinău se află un guvern pro-european. Banii promiși de Bruxelles vor intra în bugetul național și vor putea fi folosiți pentru nevoile stringente ale guvernării, a explicat expertul Ion Tăbârță, în cadrul emisiunii Ora de vârf de la Radio Chișinău.
”Nu știm care ar fi fost susținerea europeană dacă la Chișinău nu ar fi fost un guvern pro-european. La sigur că o anumită susținere ar fi fost ca Rep. Moldova să nu nimerească într-o criză umanitară. Însă susținerea Uniunii Europene nu ar fi fost pentru actul guvernării propriu-zis. Trebuie să facem o precizare importantă referitor la acest ajutor umanitar. Nu este vorba despre proiecte europene de susținere și dezvoltare a anumitor domenii dar sunt bani care vin la bugetul țării, în ceea ce numim bugetul propriu-zis al Rep. Moldova pentru anul 2022, care știm foarte bine că este unul deficitar. Vor fi folosiți pentru salarii, pensii, depinde de guvern în ce sectoare, în ce domenii să aloce acești bani.”
Asistența financiară promisă de Uniunea Europeană va ajuta Guvernul de la Chișinău să gestioneze mai eficient situația complicată în care se află în prezent Rep. Moldova, cu atât mai mult cu cât inflația este una foarte mare și afectează viața cetățenilor simpli, mai spune expertul.
Europarlamentarul Sigfried Mureșan, aflat în vizită la Chișinău, a declarat zilele trecute că toate procedurile pentru debursarea celor 100 de milioane de euro acordate de Uniunea Europeană au fost realizate. Ajutorul financiare promis va ajunge în Rep. Moldova în următoarele două luni. Totodată, Uniunea Europeană va mai oferi Rep. Moldova încă 53 de milioane de euro.