Ora de Vârf | Ion Tăbârță: Noi nu putem compara armata noastră cu cea a statului ucrainean, și nu avem acea capacitate de apărare a Ucrainei
-
18 Ianuarie 2023 16:51
Viitorul Rep. Moldova depinde de soarta războiului din Ucraina, în mod direct. Cu o armată slab dezvoltată și teritorii controlate și susținute de Federația Rusă, sau aflate sub influența propagandei rusești, riscurile de anexare directă sau transformare a Rep. Moldova într-un stat vasal sunt mari, constată analistul politic Ion Tăbârță în cadrul emisiunii ”Ora de vârf” de la Radio Chișinău.
În context, expertul a spus că este importantă participarea președintei Maia Sandu la Forumul Economic de la Davos, unde problemele Rep. Moldova sunt aduse direct la cunoștința comunității internaționale.
„Avem o regiune separatistă pro rusă, sau alimentată susținută de Federația Rusă, avem populație, teritorii întregi aflate sub influența propagandei rusești și noi toți înțelegem că dacă vom ajunge să avem hotar direct cu Federația Rusă acest lucru va duce la o asimilare de către Federația Rusă a Rep. Moldova. Și nu neapărat să se meargă pe scenariile Ucrainei. Noi nu putem compara armata noastră cu cea a statului ucrainean, și nu avem acea capacitate de apărare a Ucrainei și dacă se va ajunge să avem teritoriu direct cu Federația Rusă crește tare mult probabilitatea anexării, dacă nu în mod direct atunci după modelul Belarusului a Rep. Moldova ”, a spus Tăbârță.
„Faptul că președinta Maia Sandu a participat la acest Forum și a vorbit, este încă o dovadă că față de Rep. Moldova este o deschidere la nivel internațional, că imaginea Rep. Moldova, cu toate dificultăților ei este una în momentul dat în linii mari, una pozitivă. Asta înseamnă că încercăm să ne promovăm agenda internă. Nu mereu a fost așa. Desigur, cauza Rep. Moldova la majoritatea reuniunilor internaționale, mai ales în ultimul timp, este promovată și de România. Însă este foarte important ca având această deschidere precum și această susținere a României, să fim prezenți la astfel de reuniuni și să vorbim în numele nostru despre problemele și provocările cu care ne confruntăm”, afirmă Tăbârță.