OPINIE | Occidentul vrea să „curețe elitele politice” din Republica Moldova și Ucraina

  • 26 Mai 2019 16:49
OPINIE | Occidentul vrea să „curețe elitele politice” din Republica Moldova și Ucraina

"În Moldova și Ucraina, Occidentul realizează același scenariu: "curățarea elitei politice", consideră expertul portalului Regional Trends Analytics, Serghei Ceban.

Potrivit agenției INFOTAG, el a menționat în studiul său că, "judecând după ultimele declarații ale Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, probabilitatea alegerilor anticipate în țară crește pe zi ce trece".

"Forțele de dreapta și socialiștii au încercat de nenumărate ori să creeze o cvasi-coaliție pentru "a-l răsturna" pe Plahotniuc - nu le-a reușit nimic, îi încurcă ambițiile. Șansele de a ajunge la un acord sunt tot mai puține și cu cât se apropie "ziua X", cu atât mai mult partidele au pretenții unii față de alții. Coaliția cu Partidul Democrat al lui Plahotniuc este o sinucidere atât pentru Sandu și Năstase, cât și pentru Igor Dodon. Evident, o astfel de mișcare îi va lipsi automat pe cei de dreapta de susținerea de la Bruxelles. Pentru socialiști, cooperarea cu PDM este, de asemenea, închisă și va însemna o discreditare totală a PSRM atât în ochii electoratului, cât și în tabăra aliaților lui Igor Dodon din Rusia", consideră expertul.
 
Potrivit lui, "partenerii internaționali ai Moldovei ar putea împiedica alegerile anticipate în țară, acceptând vreo versiune "nepopulară" a coaliției sau să facă presiuni asupra PSRM și ACUM pentru a crea cel puțin o alianță temporară împotriva lui Plahotniuc".
 
"Însă acest lucru nu s-a întâmplat. După toate aparențele, scenariul alegerilor anticipate le convine tuturor într-o anumită măsură. Lucrurile s-au aranjata când Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a anunțat dizolvarea Radei Supreme: acest fapt doar confirmă ipoteza că în 2019 Ucraina a fost subiectul principal pentru Occident. Acum, când oligarhul toxic Poroșenko a fost dat jos din fotoliul prezidențial, a venit rândul Radei Supreme să fie curățată. Parlamentul ucrainean va avea schimbări serioasă: se pare că, pe valul de popularitate a lui Zelenski, în Radă vor apărea noi fețe de politicieni de orânduială cu totul nouă", a menționat analistul politic.
 
În opinia sa, "și Moldova este împinsă spre un scenariu similar".
 
"Scenariul potrivit căruia societatea a obosit enorm de crize și stagnare, iar la guvernare vin echipe de "tineri democrați proeuropeni" s-a mai întâmplat: anume în acest fel au avut loc toate revoluțiile colorate în țările CSI. Numai că acum aceste procese sunt îndreptate deja împotriva celor care au venit la putere cu primul val de "democratizare" în Ucraina și Moldova", crede Ceban.
 
El nu exclude că "campania pentru alegerile anticipate în Moldova va deveni mai expresivă, iar preferințele și accentele țărilor occidentale vor fi fără sensuri duble".
 
"Motivele și sensul acestui impas în care se află Moldova astăzi mult timp păreau neclare. Însă acum putem spune că sarcina sa a fost "de a trage de timp" și de a crea condiții favorabile pentru răsturnarea puterii lui Poroșenko în Ucraina. Deznodământul va urma cu siguranță și în Moldova, iar procesele din țară vor avea loc simultan cu noul show politic din Ucraina. Și nu toate fețele politice din politica modernă a Ucrainei și Moldovei vor ajunge până la deznodământul acestui spectacol", a menționat expertul.
Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
7,18
Cer senin
Umiditate:96 %
Vint:2,06 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău